Pe data de 29 ianuarie reluăm seria
de emisiuni intitulată Abecedarului
gândirii grecești, un serial radiofonic care-și propune să prezinte
principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii pline de tâlc.
De această dată ne vom
concentra, pentru a doua oară, asupra conceptelor filosofice care apar în
dicționarele grecești la secțiunea dedicată celei de-a unsprezecea literă a
alfabetului grecesc, o literă care ne oferă ocazia să vorbim despre conceptul
de rațiune (gr. λόγος), despre cum concepe Platon desprinderea (gr. λύσις)
sufletului de corp, despre legătura făcută de Aristotel între plăcere și
suferință (gr. λύπη) și despre multe alte subiecte care au influența
întreaga gândire europeană timp de mai bine de două milenii.
Pentru a ne ghida în periplul nostru prin cultura antică, îl vom avea ca invitat pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor – alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii
peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem,
vineri, pe data de 29 ianuarie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România
Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu