miercuri, 16 aprilie 2025

Ediția din 18 aprilie: Arta sacră – obiect estetic și revelație

 


Pentru această săptămână, v-am pregătit o ediție specială a Izvoarelor de Filosofie, prilejuită de apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului, anume Paștele. Cu această ocazie, vom face o incursiune în domeniul filosofiei artei sacre, pentru a vedea care sunt semnificațiile estetice și teologice ale acesteia.

Încă de la începuturile creștinismului, arta a fost folosită atât pentru a înfrumuseța lăcașele de cult, cât și pentru a reprezenta, pentru ochii credinciosului, revelația divină. În aceste condiții, arta a devenit, cu timpul, o temă centrală a dezbaterilor filosofice și teologice din interiorul creștinismului, ridicând mai multe întrebări privitoare la capacitatea reprezentărilor umane de a surprinde existența divină.

Care este diferența dintre arta sacră și arta pe teme religioase? Care sunt funcțiile artei sacre? Care este perspectiva creștină asupra ideii de Frumos și care sunt relațiile acesteia cu Binele? Cum putem gândi tensiunea dintre reprezentarea figurativă și simbol în arta sacră? Cum mai putem regăsi sacralitatea astăzi?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem în ediția din această săptămână, alături de invitatul lui Cornel-Florin Moraru, anume Eugen Răchiteanu, preot al Bisericii Catolice din Sinaia, doctor în filosofie al Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași, doctor în teologie al Facultății Pontificale „Sf. Bonaventura” din Roma, lector al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București și autor al mai multor cărți și studii de specialitate în domeniul esteticii și artei sacre.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. discuției noastre, pe data de 18 aprilie, în Vinerea Mare, începând cu ora 21:10, pe undele Radio România Cultural sau online, pe www.radioromaniacultural.ro.

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu