Adesea, felul în care funcționează societatea contemporană ne face să acordăm atenție preponderent reușitelor noastre. Ele sunt cele ce apar în CV-uri, cele cu care ne mândrim și cele prin care ne definim. Față de eșec însă, avem o cu totul altă atitudine. Încercăm să ne ascundem greșelile, să le cosmetizăm, să ne dezicem de ele. Pare că avem o fobie generalizată de eroare, care ne marchează întreaga existență și care ne face să ne prezentăm doar în lumina reușitelor noastre.
În același timp însă, filosofii au recunoscut de-a lungul istoriei valoarea erorii și eșecului. Începând cu Platon, care spunea într-una dintre scrisorile sale că adevărul trebuie învățat împreună cu eroarea, prin dialog, continuând cu rolul formator al eșecurilor și greșelilor în Confesiunile lui Augustin, istoria filosofiei este presărată cu reflecții despre rolul pozitiv al imperfecțiunilor ființei umane.
Din acest punct de vedere, „nu suntem noi înșine decât prin suma eșecurilor noastre”, cum spunea Emil Cioran. Ele fac parte din ființa noastră și, prin urmare, pot avea o însemnătate filosofică. Tocmai de aceea, în cele 50 de minute ale emisiunii din această săptămână, vă propunem o dezbatere incitantă despre sensul filosofic al eșecului și despre rolul acestuia în economia existenței noastre. De ce avem o fobie față de eșec? Care sunt urmările negative ale acestei fobii? Cum putem defini eșecul din punct de vedere filosofic?
De la aceste întrebări vom porni discuția alături de invitatul nostru din această săptămână, Ciprian Mihali, conferențiar al Universității Babeș-Boyai din Cluj și doctor în filosofie al Universității din Strasbourg și al aceleiași Universități Babeș Boyai. Având o activitate publicistică susținută, Ciprian Mihali a publicat un număr de 7 volume de autor, a tradus peste 25 de volume de filosofie și a scris un număr impresionant de studii și articole, apărute în volume colective sau reviste de specialitate. Dintre volumele de autor publicate de invitatul nostru, îl menționăm pe cel mai recent, anume Dicționarul subiectiv de cultură civică, apărut în anul 2020 la editura Humanitas, care este o radiografie lucidă și clară a problemelor etice și politice apărute în spațiul public românesc în ultimii ani.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei discuții, ca de obicei, în ziua de vineri, pe data de 3 decembrie, începând cu orele 21:10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu