Săptămâna aceasta deschidem din nou Abecedarului gândirii
grecești la litera miu, pentru
o nouă călătorie prin lumea conceptelor filosofice grecești.
Ajunși chiar la jumătatea alfabetului, în cele 50 de minute de emisie pe
care le avem la dispoziție vă propunem o incursiune în istoria conceptelor care
au creat istorie în filosofie și în jurul cărora s-au dus unele dintre cele mai
aprige dezbateri culturale ale lumii europene. Cu acest prilej vom avea ocazia
să descoperim, printre altele, originile ideii de matematică, să vorbim despre
„maieutica” socratică și să facem o incursiune în concepția grecească despre
nebunie.
Pentru a ne ghida în periplul nostru prin cultura antică, îl vom avea ca invitat pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor – alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii
peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem,
vineri, pe data de 26 martie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România
Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu