miercuri, 29 ianuarie 2020

[Podcast] Ediția din 31 ianuarie - Abecedarul gândirii grecești antice: Litera iota




Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie reluăm seria de emisiuni intitulată Abecedarului gândirii grecești, un serial radiofonic care-și propune să prezinte principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii pline de tâlc.
Pentru ediția din această lună, ne vom abate atenția asupra cuvintelor trecute în dicționar sub cea de-a noua literă a alfabetului grecesc, anume litera iota. Reprezentând inițial, în sistemul de notare fenician de unde grecii și-au moștenit alfabetul, imaginea stilizată a unei mâini, litera iota ne va mâna să ne gândim la unele dintre cele mai fascinante concepte ale filosofiei, cum ar fi cel de „idee” (ἰδέα), istorie (ἱστορία) sau egalitate în drepturi (ἰσονομία) . Pe această cale, ne vom aventura în toate domeniile filosofiei, de la ontologie la etică și de la religie la epistemologie pentru a vedea ce însemnau cuvintele asupra cărora multe minți strălucite ale istoriei filosofiei au reflectat.
Pentru a ne ghida în periplul nostru, îl vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor –  alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.  
      Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, pe data de 31 Ianuarie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu