marți, 10 decembrie 2013

Ediția din 14 dec. Între ieri și azi. Supraviețuirea metafizicii – un miracol al gândirii filosofice?

Invitat: conf. univ. dr. George Bondor 

Filosofia, încă de la apariția ei, a produs o atât de mare neliniște, încât i s-a instituit, prin Socrate, chiar un proces penal. Vă mai amintiți actul de acuzare? „ Socrate este vinovat, el iscodește peste măsură cele de sub pământ și cele din cer, face să învingă judecata strâmbă și îi învață și pe alții aceste lucruri”.
Paradoxal, instituirea de procese, intelectuale de această dată, pentru „excesele gândirii” a fost preluată de filosofii înșiși care, similar fluxului și refluxului mareic, permanent au „demolat” ceea ce imaginația conceptuală, în avântul ei de neoprit, a construit speculativ - scenarii peste scenarii despre ceea ce este „dincolo” sau „dincoace” de noi.
Rezultatul? Istoria gândiri europene a devenit, în expresia celebră a lui Kant, „arena unor certuri de nesfârșit”, iar potențialul de autodistrugere al filosofiei, în exercițiul ei metafizic, a sporit secol de secol, iarăși paradoxal, în beneficiul filosofiei însăși.
Vă invit să vorbim în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, despre această „întrebuințare metafizică a gândirii filosofice”, căreia d-l George Bondor i-a  deschis un recent „dosar de cercetare”, în una dintre cele mai incitante lucrări de reflecție personală apărute la noi în cultură în acest an.
Cum se explică supraviețuirea speculațiilor metafizice într-o lume pozitivistă, dominată integral de știință, tehnologie, dar și de o radicală critică filosofică?

Iată interogația la care vă invit să reflectăm împreună cu d-l conf. univ. dr. George Bondor. 


2 comentarii:

  1. Intre IERI si AZI exista un spatiu sigur pentru creatia de MIINE ! De aceea supravietuieste metafizica, filosofia , ... chiar atunci cind este cercetata in scop acuzator !
    Imi permiteti si o observatie:
    - "autodistrugerea" sau/si "certurile nesfirsite" nu genereaza vreodata in niciun mod si in nicio masura vreun beneficiu pentru nimeni si pentru nimic.Nu exista 'rau necesar' pentru existenta ( pentru a exista) Binelui!

    Sa va fie cu adevarat bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intre IERI si AZI exista un spatiu sigur pentru creatia de MIINE ! De aceea supravietuieste metafizica, filosofia , ... chiar atunci cind este cercetata in scop acuzator !
    Imi permiteti si o observatie:
    - "autodistrugerea" sau/si "certurile nesfirsite" nu genereaza vreodata in niciun mod si in nicio masura vreun beneficiu pentru nimeni si pentru nimic.Nu exista 'rau necesar' pentru existenta ( pentru a exista) Binelui!

    Sa va fie cu adevarat bine!

    http://izvoaredefilosofie.radiocultura.ro/2013/12/editia-din-14-dec-intre-ieri-si-azi.html#comment-form

    RăspundețiȘtergere