Ediţia din 21 mai. Emil Cioran. Sensuri metafizice, etice şi estetice ale operei.

Emisiunea vă propune o serie de comentarii pe marginea comunicărilor prezentate la SIMPOZION NAŢIONAL Emil Cioran – sensuri metafizice, etice şi estetice ale operei, prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la naşterea filosofului. Simpozionul este organizat de Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti împreună cu Societatea Română de Filosofie şi Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, în ziua de 20 mai 2011.
A se vedea, http://www.filosofie.unibuc.ro

Ediţia din 14 mai. David Hume – 300 ani de la naştere. Provocări ale scepticismului în gândirea filosofică actuală

DAVID HUME (1711-1777)

Sărbătorirea celor 300 de ani de la naşterea filosofului scoţian David Hume se anunţă a fi în acest an de-a dreptul spectaculoasă. Pretutindeni în lumea universitară sunt organizate pe parcursul întregului an conferinţe şi simpozioane de mare anvergură, iar revistele de specialitate se întrec în a rezerva spaţii publicistice cât mai ample analizelor întreprinse de profesioniştii domeniului.
Cum se explică acest interes pentru opera David Hume? Între altele, pare-se, celebra sa provocare sceptică adresată filosofiei şi teologiei în cuvinte simple şi penetrante: „Dacă ne uităm prin biblioteci, cum ar mai trebui să facem în ele curat! Dacă luăm în mână, de exemplu, o carte teologică sau metafizică, ar trebui să ne întrebăm: conţine ea o cercetare abstractă despre mărime sau număr? Nu! Conţine ea discuţii empirice despre fapte şi existenţă? Nu! Atunci trebuie dată flăcărilor, căci nu poate conţine decât amăgiri sofistice”.
Cum se mai poate practica filozofia în urma acestei provocări ce o somează să devină fie matematică fie ştiinţă experimentală? Oare întreaga filozofie este o activitate sofistică, din moment ce enunţurile ei nu sunt nici astăzi susceptibile de verificări formale ori experimentale?
Iată întrebarea ediţiei din 14 mai a întâlnirii noastre pe calea undelor, o ediţie pe care o dedicăm actualităţii filozofiei lui David Hume cu accent pe soluţiile pe care le avem astăzi la provocările sale sceptice.

Invitat în studio este d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă.

Aştept ca de obicei intervenţiile dvs. radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC!

Ediţia din 7 mai. Dimensiunile formative ale filosofiei. O dezbatere despre înţelesurile actuale ale reformelor lui Spiru Haret

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ

Oare câţi dintre noi nu au sesizat simetriile existente în istoria intelectuală a românilor odată cu înscrierea pe orbita modernităţi? Acestea se produc, pare-se, la cumpăna dintre secole, perioade dominate de reforme structurale, de schimbări radicale în viaţa românilor mai ales pe linia educaţiei şi învăţământului. Simetriile sunt cu atât mai izbitoare dacă vom compara actualele stări de spirit dominate de dorinţa de înnoire, cu perioada de reforme iniţiate de Spiru Haret, cel care a aşezat întregul învăţământ românesc pe baze filosofice pregătind miracolului intelectual al gândirii şi culturii interbelice.
În ce măsură reformele actuale ale educaţiei şi învăţământului românesc continuă, aşa cum au susţinut toţii miniştii de resort, spiritul reformelor lui Spiru Haret? Este vorba despre aplicare unui principiu de continuitate sau doar de justificări formale şi electorale?
Sunt întrebări la care abia de câteva săptămâni se poate răspunde întemeiat, respectiv de când a apărut la Editura "Comunicare.ro" seria Operele lui Spiru Haret în unsprezece volume masive, un eveniment editorial remarcabil despre care vom vorbi în ediţia din 7 mai a Izvoarelor de filozofie.
Invitat în studio este cunoscutul editor şi profesor universitar, sociolog şi filosof al culturii, d-l Constantin Schifirneţ, îngrijitorul ediţiei Operele lui Spiru Haret.

Ediţia din 30 aprilie. Adevărul ştiinţei şi adevărul credinţei. De la conflictul secular la dialogul actual

Invitatul ediţiei: prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană

Oare câţi dintre noi, cei care am îmbrăţişat profesii liberale, nu trăiesc o veritabila stare de paradox în perioada marilor sărbători creştine?

Pe de o parte, trăim cotidian într-o lumea secularizată dominată de eficacitate şi calcule de izbândă în proiecte laice; pe de altă parte, în astfel de zile, încercăm regretul de a ne fi gândit, suficient poate, la sensul vieţii şi a zbaterilor noastre care nu trec dincolo de automatismul vieţii cotidiene.

Cum se explică faptul că în marile zile de sărbătoare creştină se trezesc în noi stări de evlavie şi de credinţă, de meditaţie interioară, ca apoi să fim preocupaţi iarăşi de rafinarea tehnicilor de reuşită în viaţă şi de căutare neostoită a plăcerilor? Care sunt oare acele elemente din orizontul vieţii laice ce, în mod paradoxal, ne îndeamnă să privim mai ales de Sărbătorile Pascale cu mai mult interes credinţa şi valorile învăţăturii creştine? Or, reformulând pe un plan mai general interogaţia: cum se explica faptul ca în lumea noastră secularizata dominata de spirit ştiinţific, de tehnologiile producătoare de valori corporale, de valorile plăcerii, învăţătura creştină rămâne continuu vie în conştiinţa noastră?

În plan filosofic, în constă adevărul ştiinţei şi în ce măsură credinţa în Dumnezeu se fundează pe un adevăr ce nu vine, niciodată, în conflict cu ştiinţa? Ce sunt adevărurile de cunoaştere şi care este conţinutul adevărului credinţei? Cum se explică că adevărul ştiinţific este complementar adevărului credinţei, în ciuda faptului că acesta nu se fundeză pe probe experimenteale?

Sunt câteva dintre întrebările la care va încerca invitatul nostru, unul dintre marii noştri intelectuali cu conştiinţă creştină, d-l prof. univ. Gheoghiţă Geană, filosof şi antropolog cu o recunoscută platformă ştiinţifică internaţională.

Ediţia din 16 aprilie. Ce este managementul cunoaşterii? Filosofia în contextul cercetărilor ştiinţifice de avangardă

Invitatul ediţiei: conf. univ. dr. Constantin Stoenescu

Cum este posibilă producerea noului, a creaţiei în genere? Iată una dintre întrebările cele mai încăpăţânate - un adevărat sâmbure de cireaşă ce nu poate fi spart între dinţi – transmise lumii noastre de către o serie de filosofi şi oameni de ştiinţă încă din zorii epocii moderne. Ideea că noţiunea de creaţie se referă la înnoirea ontologică a lumii - ce face să survină în lume ceva ce nu a existat mai înainte - a fost şi este împărtăşită de majoritatea oamenilor culţi. La fel şi ideea că mintea noastră posedă o structură generativă, un fel de perpetuum mobile, aptă să scoată într-un mod misterios mai multe date decât datele de intrare, a întrunit de asemenea un consens general. Diferenţe majore însă au apărut atunci când oamenii de ştiinţă şi filosofii au încercat să desluşească mecanismele apariţiei noului în lume, apelând, paradoxal, la o serie de cuvinte cu o mare încărcătură metaforică şi chiar "mistică" de tipul: înzestrare, aptitudine, talent, geniu, chemare, inspiraţie, iluminare, spontaneitate etc.

Putem determina mecanismele de producere a noului în ştiinţă şi, prin urmare, putem vorbi riguros despre ceea ce pare a fi definitiv învăluit în mister? Poate fi stimulată şi apoi manageriată creaţia ştiinţifică şi rezultatele ei, cunoaşterea aplicată în tehnologiile de toate tipurile? Care ar fi, pe rând, sarcinile de cunoaştere ale acestei cunoaşteri atât pentru ştiinţă cât şi pentru filozofie din moment ce interdisciplinaritatea este aici chemată să pună ordine? Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem în ediţia din 16 aprilie a Izvoarelor de filozofie, o ediţie ce argumentează că alianţa filozofie - ştiinţă nu este o aspiraţie, ci o stare de fapt. Mai ales atunci când această alianţă este deja postulată într-un proiect de cercetare cum este cel iniţiat de un colectiv de filosofi coordonaţi de invitatul ediţiei, conf. univ. dr. Constantin Stoenescu.

Datele acestui proiect de avangardă în investigaţiile ştiinţifice şi filosofice actuale - motivaţie, obiective, participanţi, rezultate scontate, efecte culturale etc. - ce va constitui în mod firesc amorsa dezbaterii noastre, pot fi uşor evaluate dacă accesaţi adresa de Internet: http://www.managementulcunoasterii.ro/

Va aştept ca de obicei sa facem un schimb reciproc de opinii prin intermediul cunoscutelor telefoane ale RRC.

Editia din 9 aprilie. Centenar Emil Cioran (1911-2011)

Ideea că Emil Cioran este un autor aproape imposibil de comentat a devenit cu timpul o veritabilă dominantă exegetică. Căci ce să spui despre el sau despre o singură frază a lui, cum remarca şi Jean François Revel, fără să nu fie o jalnică degradare a ideii?

Cioran, ştim cu toţii, se prezintă singur pe sine şi nu are nevoie de comentarii şi exegeze docte care să medieze legătura între autor şi cititor. Cititorul stabileşte chiar de la primele încercări de lectură o relaţie de intimitate sufletească cu scriitorul. Este ca într-o relaţie de iubire! Prezenţa unei terţe persoane împiedică lucrarea miracolului ce poate fi trăit şi experimentat doar în doi. Paradoxal, contactul nemijlocit cu scrierile cioraniene dezvăluie mai mult cititorului decât poate s-o facă orice exerciţiu hermeneutic secund.

Cum se explică faptul că scrierile lui Cioran impun acest exclusivism? Ce structură de adâncime posedă scriitura lui Cioran şi care sunt supoziţiile filosofice ascunse ale gândirii sale? Cum putem explica paradoxul surprins de Francois Fejto în cunoscutele-i cuvinte : „E uimitor, de altfel, că acest gânditor al cărui itinerar mergea de la Platon la Bergson, prin Kant şi Fichte, a rupt atât de radical cu filosofia universitară, profesionistă, devenind, pe o filieră nu mai puţin clasică, un gânditor care se exprimă în aforisme, un «antifilosof». Pe scurt, cum se poate practica filosofia ca antifilosofie?

Sunt întrebările la care vor încerca să răspundă profesorii universitari Marin Diaconu şi Ion Dur - doi dintre cei mai reputaţi cercetatori ai filosofiei româneşti - invitaţi ai ediţiei din 9 aprilie a Izvoarelor de filozofie, o ediţia dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran.

Ediţia din 2 aprilie. Cum putem gândi paradoxalul? Repere filosofice dintr-o uitată istorie a nefiinţei

Invitatul ediţiei: prof. univ. dr. Andrei Cornea

Se spune deseori şi, pare-se, cu îndreptăţire, că filosofia este o încercare de a gândi paradoxalul, adică tocmai acele fapte în care gândirea intră într-un conflict ruinător cu ea însăşi.

Poate gândirea să-şi depăşească propriile sale limite, atunci când încearcă să înţeleagă ceea ce este de negândit, cum ar fi de pildă, nefiinţa, nimicul, moartea? Ce aflăm oare cu toţii din încercarea de străpungerea a ceea ce nu poate fi gândit şi înţeles? „Ceea ce nu este”, nefiinţa, oare „este” într-un anumit fel? A vorbi despre ceea ce nu poţi cunoaşte şi înţelege este oare tot o forma de cunoaştere? Cum poate gandirea sa nu se autosuspende cand vorbeşte chiar despre inexistenţa ei?

Acestea sunt întrebările la care vă invit să răspundem împreună în ediţia din 2 aprilie 2011, când vom lua ca pretext al schimbului nostru de opinii lucrarea recentă a filosofului şi eseistului Andrei Cornea, O istorie a nefiinţei în filosofia greacă.

Această lucrare, o veritabilă premieră internaţională, ilustrează că felul originar în care vechii greci au gândit posibilităţile de cuprindere a necuprinsului, ar putea constitui şi pentru noi, în lumea relativisă şi sceptică în care trăim, o bună lecţie de optimism şi tărie sufletească.

Editia din 26 martie. Frica de Kant? Despre libertate şi cenzură în anii dominaţiei marxismului

Invitat: prof. univ. dr. Alexandru Boboc, Membru corespondent al Academiei Române

Din deceniul al şaselea al secolului trecut şi până astăzi, de mai bine de cincizeci şi cinci de ani, profesorul universitar Alexandru Boboc a predat şi predă de la catedră filosofia lui Kant. A prins vremuri grele, când despre Kant nu puteai vorbi fără să te expui unor riscuri existenţiale majore. A scris apoi multiple articole, ample studii şi cărţi despre Kant după care studenţii de atunci, actualii profesori universitari din întreaga ţară, au învăţat datele unei gândiri critice şi, deopotrivă, cum poţi să gândeşti liber trăind într-o lume neliberă şi dominată de ideologie. În prezent, tinerii studenţii ai domniei sale învaţă să desluşească în configuraţia gândirii contemporane influenţele de substanţă ale kantianismului. În sfârşit, iubitorii gândirii kantiene au de curând la dispoziţie şi ultima carte a domniei sale, Kant şi gândirea contemporană, apărută recent la Editura Academiei Române, lucrare ce argumentează că cele mai noi programe de cercetare filosofică sunt, în cele din urmă, de inspiraţie kantiană. Despre toate aceste avataruri ale lui Kant din cultura reflexivă românească a ultimelor şase decenii, vom vorbi cu prof. Alexandru Boboc în ediţia din 26 martie. Vă aştept ca de obicei intervenţiile telefonice!

Ediţia din 19 martie. De la local la universal. Dimensiuni internaţionale ale cercetării filosofice romaneşti

Mircea Dumitru si Saul Kripke - City University of New York

Cum se produce noul în filozofie şi care sunt mecanismele de validare a creaţiei filosofice? Care sunt posibilităţile noastre de acces la modul în care filosofii profesionişti produc noutăţi conceptuale, idei ori noi programe de investigaţie comunicate în congrese şi simpozioane internaţionale? Ce rol îndeplinesc congresele internaţionale în recunoaştere paternităţii ideilor filosofice originale? Credeţi că mai este posibil accesul nostru, al celor pasionaţi de meditaţie şi reflecţie, la discuţiile care au loc astăzi în diversele întruniri, congrese şi simpozioane ale comunităţii filosofilor grupaţi în reţele închise de cercetare?
Acestea sunt interogaţiile asupra cărora ne vom concentra în ediţia din 19 martie a Izvoarelor de filozofie. Invitatul şi partenerul nostru de dialog este profesorul universitar Mircea Dumitru, Prorector al Universităţii din Bucureşti, un reprezentant strălucit al elitei intelectuale româneşti actuale, posesor a două doctorate în filosofie, unul obţinut la Universitarea din Bucureşti, iar celălalt la Tulane University, New Orleans, SUA, autorul unor lucrări filosofice de răsunet apărute în limbi de circulaţie internaţională, un intelectual român cu platformă şi cu un prestigiu ştiinţific ce au trecut dincolo de graniţele României.
Dezbaterea pe care v-o propun este inspirată de continutul ultimelor două conferinţe internaţionale susţinute de prof. Mircea Dumitru la The Graduate Center of the City University of New York, în prezenţa unor figuri legendare ale filosofiei americane între care şi Saul Kripke, considerat de profesioniştii domeniului printre cei mai importanţi zece filosofi din ultimii 200 de ani.

Ediţia din 12 martie. Redefiniri ale operei de artă în spaţiul filosofiei analitice. Studiu de caz: Arthur Danto

Invitatul ediţiei: lector univ. dr. Cristian Nae

Ediţia din 12 martie aduce în prim plan un alt exemplu menit să ilustreze resincronizarea gândirii româneşti la marile teme de reflecţie ale culturii filosofice contemporane, fenomen iniţiat şi nutrit de cercetările pe cont propriu întreprinse de noua generaţie de filosofi români. Vom focaliza de această dată domeniul filosofiei artei, un gen de preocupări teoretice extrem de subtil şi controversat, situat în intervalul dilematic desenat de cearta între practicile artistice creative şi practicile teoretico-filosofice explicative. Dezbaterea este prilejuită de apariţia unei lucrări recente de filosofia artei, Arta după sfârşitul artei. Danto şi redefinirea operei de artă, semnate de Cristian Nae, un reprezentant de marcă al noii generaţii de filosofi români, lector univ. dr. la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi.
Nucleul dezbaterii îl va constitui, între altele, tema „morţii artei”, adică a convingerii larg răspândite în rândurile multora dintre noi ce cred că arta contemporană şi-a pierdut mesajul estetic elevat de altădată, privând astfel fiinţa noastră lăuntrică de emoţii şi bucurii subtile. Putem vorbi într-un sens propriu despre moartea artei? La ce ne referim atunci când vorbim despre moartea artei? Vorbim oare despre starea reală a artei, despre formele ei de manifestare cu care noi stabilim relaţii de intimitate, de trăire şi emoţie estetică, sau atunci când auzim expresia „moartea artei” ne referim la teoreticienii acesteia: la istoricii şi criticii de artă, la filosofi si la limitele analizelor lor conceptuale? Oare despre ce vorbim în acest context al artei după artă: despre criza mijloacelor de expresie a artei sau despre limitele noastre de înţelegere teoretică şi filosofică?
Va aştept cu interes constant opiniile prin intermediul telefoanelor RRC! Puteţi, fireşte, să postaţi mesaje şi întrebări pe acest blog al emisiunii!