joi, 1 septembrie 2022

Ediția din 2 septembrie: Latura filosofica a biologiei. Reflecții asupra teoriei evoluției

 


Deși teoria evoluției este, la ora actuală, o teorie larg acceptată în comunitatea specialiștilor în biologie, adoptarea ei nu a avut loc fără dezbateri culturale aprinse. Încă de la apariția sa în secolul al XIX-lea, evoluționismul a propus soluții contraintuitive pentru gândirea comună la majoritatea problemelor legate de originile și dezvoltarea vieții pe Pământ. Acesta este și motivul pentru care teoria evoluției a ridicat multe dezbateri, atât rândurile filosofilor, cât și în cele ale oamenilor de știință, unele dintre ele rămânând de actualitate și în prezent.

            Acesta este și motivul pentru care, în cele 50 de minute de emisie din această săptămână, ne propunem să explorăm principalele probleme filosofice și conceptuale legate de teoria evoluției și de diversele interpretări pe care aceasta le-a primit de-a lungul timpului. Ce este selecția naturală și care sunt nivelele la care ea funcționează? Cum pot fi definite speciile de viețuitoare și care sunt problemele ridicate de aceste definiții? Ce sunt populațiile de indivizi și care sunt trăsăturile principale ale acestora?

            De la astfel de întrebări vom porni discuția noastră din această săptămână, alături de Mihail-Valentin Cernea, cadru didactic al Departamentului de Filosofie și Științe Socio-Umane din cadrul Academiei de Studii Economice din București și specialist în etică aplicată.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei dezbateri, ca de obicei, vineri, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu