Evenimentele de criză în
general, cum sunt războaiele, pandemiile, criza economică ș.a.m.d. au puterea
de a modifica discursul public, dar și reflecția filosofică. Este suficient să
ne gândim la faptul că, deloc întâmplător, tema angoasei a devenit una dintre
temele centrale ale filosofiei în perioada interbelică pentru a realiza că
gândirea filosofică nu se dezvoltă într-un mediu septic și impermeabil la
evenimentele istorice. Departe de a fi izolat în turnul său de fildeș,
filosoful este afectat de evenimentele din jurul său și, ca urmare, își
modelează discursul în funcție de acestea.
Tocmai de aceea, pentru
ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie, vă propunem o
dezbatere despre modurile în care conflictul armat din Ucraina a influențat
discursul public în general și discursul filosofic în speță. Care este raportul
dintre gândirea filosofică și evenimentele contemporane ei? Cum s-a schimbat
discursul filosofic contemporan în ultimele luni? Care sunt noile teme
emergente în filosofia actuală?
Acestea sunt întrebările
de la care vom porni discuția noastră alături de Horia Vicențiu Pătrașcu,
filosof, eseist și lector al Universității Politehnice din București,
în cadrul Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică și
Științe Socio-Umane.
Prilejul acestei dezbateri este desfășurarea, pe data de 3 iunie 2022, a Conferinței Naționale „Discursuri în vreme de război”, organizată de Universitatea Politehnică din București, în colaborare cu Universitatea din București și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, o conferință care își propune să dezbată schimbările ce au loc în discursul contemporan după izbucnirea războiului din Ucraina.
Vă așteptăm să vă
alăturați și dvs. discuției noastre, ca de obicei, vineri, pe data de 3 iunie,
începând cu ora 21.10, pe frecvențele Radio România Cultural sau online pe
www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu