Fiind ultima săptămână din lună, pentru ediția de vinerea asta deschidem din nou abecedarului gândirii grecești la litera miu, pentru o nouă călătorie prin lumea celor mai cunoscute concepte filosofice de origine greacă și pentru a le redescoperi sensurile uitate și rădăcinile etimologice.
Cu o istorie de mai bine de două milenii și jumătate, aceste concepte au modelat mentalitatea și expresia a generații întregi de filosofi, întreaga cultură europeană și, în ultimă instanță, mintea fiecăruia dintre noi. Cu acest prilej vom avea ocazia să redescoperim, printre altele, originile ideii de mistică, proveniența conceptului de metafizică și ce însemna, la începuturi, „metabolismul”.
Pentru a ne ghida în periplul nostru prin cultura antică, îl vom avea ca invitat pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor – alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu - al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.
Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, pe data de 28 mai, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu