joi, 29 octombrie 2020

Ediția din 30 octombrie: Un spirit enciclopedic al esteticii românești. Matila Ghyka: Profil de personalitate


Într-o epocă a specializării excesive și a împărțirii cunoașterii pe domenii din ce în ce mai restrânse, este bine să ne reamintim faptul că, de-a lungul istoriei culturii omenești, schimbările de paradigmă au fost aduse în special de spiritele enciclopediste. Tocmai de aceea, pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie, vă propunem o discuție despre viața, personalitatea și opera unuia dintre cei mai influenți gânditori și esteticieni români pe plan internațional, un spirit cu accente renascentiste, prins în timpuri postmoderne. 

Este vorba despre Matila Ghyka, strănepotul ultimului domnitor al Moldovei dinaintea Unirii Principatelor, Grigore al V-lea Ghica, un gânditor complex a cărui existență întrece chiar și cele mai fanteziste scenarii de film. Fiind la bază inginer de marină, Matila Ghyka a avut și o carieră diplomatică impresionantă, dar și o viață academică demnă de invidiat: profesor la Școala de Ofițeri de Marină de la Constanța și profesor la Universitatea Californiei de Sud, unde a predat filosofie, semantică și estetică. 


În operele sale filosofice, Matila Ghyka a îmbinat gândirea antică de sorginte pitagoreică a lui Platon și a neoplatonicilor cu știința începutului de secol XX, pentru a produce una dintre cele mai insolite sisteme de gândire estetico-epistemologică din cultura occidentală. Acest fapt este dovedit chiar de receptarea scrierilor sale, care au influențat artiști de renume, cum ar fi pictorul Salvador Dali, regizorul Peter Brook sau celebrul arhitect Charles-Edouard Jeanneret-Gris, cunoscut sub numele de Le Corbusier.

Pentru a ne ghida în această odisee prin fascinanta lume a lui Matila Ghyka, îl vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural pe Vasile Cornea autorul primului studiu extins despre viața, cariera, opera și influența lui Matila Ghyka în cultura occidentală. Este vorba despre cartea intitulată „Necunoscutul prinț Matila Ghyka și lumea sa”, apărută de curând la editura Institutului European din Iași.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei discuții, vineri, pe data de 30 octombrie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu