Ediția din 27 oct. 2012 Filosofie și muzică: Interferențe esențiale

Invitat: prof. univ. dr. Gheorghiță Geană 

Conjuncția dintre contrarii pare a fi forma privilegiată prin care ni se arată unitatea paradoxală a sufletului nostru și acest fapt ne vine în minte ori de câte ori ne gândim la coprezența filosofiei și muzicii. Oare cum este posibilă unitatea între „limba rațiunii”, a gândirii reci și abstracte, a judecății și raționamentelor căutătoare de adevăr obiectiv, în fond caracteristicile universale ale gândirii filosofice, cu muzica, altfel zis, cu ceea ce Wagner numea „limba pasiunii”, iar Hegel „arta afectivității care acționează nemijlocit asupra sentimentului însuși”?

Cum este posibilă această împreunare, metaforic vorbind, dintre „apă” și „foc”?

Originile sunt, pare-se, cum remarcă și Umberto Eco, în filosofia celui care a îmbinat într-un tot, ca nimeni altul, magia, filosofia, arta și știința: misteriosul Pitagora. „Conform tradiţiei pitagoreice (o atare concepţie fiind transmisă mai departe Evului Mediu prin Boethius), atât sufletul cât şi corpul omenesc sunt supuse aceloraşi legi care guvernează şi fenomenele muzicale; aceleaşi proporţii se regăsesc şi în armonia cosmosului, astfel încât micro-şi macrocosmosul (lumea în care trăim şi universul întreg) apar legate printr-o unică regulă, care este de ordin matematic şi estetic totodată. Această regulă se manifestă prin muzica universului: e vorba de gama muzicală produsă de planetele....care prin rotirea lor jurul Pământului cel nemişcat, produc câte un sunet aparte fiecare...din îngemănarea acestor sunete se naşte o prea suavă muzică pe care noi nu o putem înţelege pentru că simţurile noastre nu sunt în măsură să le perceapă”. 

Lecția lui Pitagora pare a fi, așadar,  memorabilă de vreme ce muzica și filosofia își corespund și astăzi reciproc în calitate de părți ale aceluiași cod lingvistic: cosmos și armonie, număr, măsură și ordine, raporturi constante, proporţie și simetrie, euritmie etc.

Ce a urmat tradiției pitagoreice? Cum s-au raportat filosofii la muzică și în ce măsură muzicienii înșiși au fost filosofi? Oare cum putem înțelege enigmaticele cuvinte ale lui Emil Cioran, marele iubitor de muzică și înțelepciune vie: „Muzica și metafizica izvorăsc din pasiuni neutre față de lumea noastră. Pentru ele nu există decât o lume a depărtărilor ultime; aici este totul prea puțin și prea aproape”? 

Sunt întrebări și provocări de dezbatere pe care le lansează întâlnirea noastră pe calea undelor din această săptămână, când suntem onorați de prezența în studio a cunoscutului filosof și antropolog, d-l  prof. univ. dr. Gheorghiță Geană.