Ediția din 24 mai 2014. Între arta de a trăi și cercetarea impersonala a adevărului. Practici filosofice actuale în dispută

Aparția recentă a lucrării la editura ALL, Un filosof rătăcit în agora, semnată de cunoscutul profesor universitar Valentin Mureșan, readuce în prezentul punctual problematica, pare-se „eternă”, a naturii filosofiei însăși. Formulată în termeni dilematici încă din momentul ei inaugural, grecesc, această problematică s-a coagulat în jurul temei scopului și, deopotrivă, a utilității meditației filosofice. Care sunt sarcinile, scopurile și utilitatea filosofiei? Contemplarea filosofică trebuie să producă efecte la nivelul calității vieții personale, este o artă de a trăi, sau ea vizează producea unui bine public printr-o cercetare obiectivă a felului în care noi trăim împreună? Filosofia este o practică intelectuală și spirituală interioară gânditorului, ce are ca țintă dobândirea autenticității și fericirii personale, sau este un instrument impersonal, „științific” de cercetare a condițiilor exterioare în care acesta trăiește? Simplu spus, ce ar trebui să cerceteze cu precădere filosofia: faptele interioare conștiinței, experiențele inefabile ale trăirii personale, sau ceea ce ține de „exterior”, de ambianța social-politică și de faptele publice în care suntem încadrați cu toții?

Parcursul istoric al dezbaterilor filosofice asupra scopurilor și utilității filosofiei însăși este, am putea spune, la fel de vechi și de nou ca filosofia însăși. Așa se explică de ce putem identifica în fiecare epocă istorică o dezbatere pe această temă și, deopotrivă, motivele pentru care și în epoca noastră aceste dezbateri au fost reluate cu o și mai mare îndârjire.

Dar care sunt fațetele contemporane ale acestei dezbateri multiseculare? Iată subiectul asupra căruia se va concentra schimbul de idei din această săptămână pe care-l vom realiza în studio, în direct, cu tinerii filosofi Cristian Iftode și Emilian Mihailov. Dezbaterea va avea loc pe terenul eticii, adică a acelui domeniu de reflecție care încearcă să răspundă la întrebarea: cum trebuie să ne trăim viața? 

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 17 mai 2014. Între „morala bunicii” și etica de laborator. Dileme actuale ale instituționalizării eticii

Bunul simț, în alți termeni, capacitatea naturală de a distinge adevărul de fals și binele de rău, pentru a-l parafraza pe Descartes, se dovește astăzi insuficient în orientarea morală a practicilor actuale de viață dominate de valorile relativiste ale globalizarii lumii. Căci, ce încărcătură valorică mai au astăzi sfaturile morale ale „bunicii”, în condițiile în care activitățile instituționalizate, publice ori private, trebuie organizate ele însele, sub presiune publică, pe noi principii și valori etice? Oare ce îndrumări ne-ar putea da „bunica” în legătură cu scrierea de coduri etice ori cu sporirea responsabilității sociale în interiorul organizațiilor, probleme aflate actualmente în prim planul agendei de reconstrucție morală a instituțiilor europene și internaționale?

Acestor provocări și dileme etice, ce-și au izvorul în erodarea valorilor morale tradiționale, ale „bunicilor”, primesc astăzi un răspuns argumentat din interiorul eticii aplicate, un domeniu interdisciplinar de analiză interesat de (re)proiectarea, pe principii raționale, a universului nostru moral actual.

Principiile etice actuale sunt scheme morale extrase din viața reală sau sunt (re)contrucții raționale, de „laborator etic”?

Această este întrebarea esențială asupra căreia se va concentra cea de-a două dezbatere pe care o dedicam activității de cercetare a  Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, din cadrul Facultății de filozofie a Universității din București.

Ediția din această săptămână va lua ca amorsă a dezbaterii lucrarea Instituționalizarea eticii: mecanisme și instrumente, semnată de către Mihaela Constantinescu, dr. în filozofie, cercetător al centrului amintit, și Valentin Mureșan, prof. univ. dr., directorul Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Suntem onorați de prezenta în studio a d-nei dr. Mihaela Constantinescu și a d-lui lector univ. dr. Emanuel Socaciu, directorul adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată. 

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 10 mai 2014. Filozofie și comunitate. Proiecte interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată

Imaginea tradițională a filosofului singuratic, posesor al unei învățături criptice, elitiste, pe care o predă grijuliu discipolii săi fideli, trebuie definitiv abandonată dacă avem în vedere cercetările interdisciplinare din domeniul eticii aplicate, disciplină de avangardă teoretică, care propune o nouă alianță între filozofie-știință-societate. Eticianul actual pare a fi, surprinzător pentru așteptările noastre, nu doar un teoretician generalist, cât mai degrabă un filosof-cercetător format să lucreze în echipe interdisciplinare și specializat în producerea de expertize pe teme aflate în agenda diverselor comunități științifice, profesionale, organizaționale, instituționale etc. ce alcătuiesc lumea noastră globală. Prin urmare, cercetările etice actuale nu doar contemplă, abstract și imparțial, țesătura de valori morale ce susțin practicile noastre de viață, cât mai degrabă își propun, prin cunoaștere și discernământ, să amelioreze calitatea vieții noastre continuu provocată de diverse dileme morale.  

Această remodelare a profilului cercetătorului din domeniile eticii și filosofiei morale va constitui subiectul dezbaterii din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, când vom aduce în prim plan proiectele de investigații interdisciplinare ale Centrului de Cercetare în Etică Aplicată ce-și desfășoară activitatea în cadrul Facultății de filozofie a Universității din București.
Suntem onorați de prezența în studio a d-lui prof. univ. dr. Valentin Mureșan și a d-lui dr. Emilian Mihailov, directorul și, respectiv, directorul executiv al  Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Pentru o mai bună înțelegere a țintelor de cercetare a acestei asociații profesionale am extras de pe pagina electronică a „centrului” următorul segment de autoprezentare: „Etica aplicată a devenit o sumă de discipline tot mai specializate care solicită o dublă competenţă – ştiinţifică şi etică. Suntem interesaţi de colaborarea cu persoane care au o altă specializare decât cea în domeniul eticii (pe aceasta din urmă şi-o pot achiziţiona cu timpul), de exemplu în domeniile medical, al afacerilor, al relaţiilor internaţionale, al cercetării biologice, al presei etc. Lucrul în echipe interdisciplinare şi respectarea pluralismului abordărilor morale sunt jaloane de organizare a activităţilor pe care le vom favoriza. Specialistul în etică, filosoful profesionist al moralei, nu se află în poziţia de a dicta celorlalţi soluţii etice definitive, numai de el ştiute, ci e mai degrabă un animator al activităţilor de grup şi un trainer al unor viitori traineri dublu specializaţi. El îşi menţine, desigur, preocupările sale tradiţionale de cercetător al teoriilor morale şi al metodelor de evaluare morală.

În România, constituirea unui asemenea grup de cercetare interdisciplinară e o lecţie pe care abia trebuie să o învăţăm. Sperăm totodată că managerii diverselor organizaţii – de la şcoli la spitale şi la firme comerciale – vor lua tot mai în serios problemele morale ale instituţiilor lor şi vor consulta atunci când au nevoie pe cei ce se pricep la etică şi la metodele ei de lucru. Improvizaţia şi amatorismul au picioare scurte. Astăzi, oriunde am fi angajaţi, lucrul bine făcut are şi o componentă etică” vezi, pe larg, pagina:  http://www.ccea.ro/

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa: http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 3 mai 2014. Relecturi ale tradiției. Noi interpretări logico-filosofice asupra judecății

Filosofia practicată în mod profesionist se exercită, încă de la Aristotel încoace, în interiorul unui limbaj propriu ce cuprinde, alături de o „gramatică” internă, multiple și variate înțelesuri filosofice cristalizate în marile opere de reflecție ale tradiției, în jurul cărora „gravitează” mai toate tematizările și propunerile constructive din gândirea filosofică actuală.

Așa se explică faptul, aparent banal, că în genere orice construcție filosofică nouă începe cu cercetarea limbajului filosofiei însăși, venit prin tradiție, întrucât aceasta posedă, pentru profesioniștii creativi ai domeniului, proprietatea miraculoasă de a fi autogenerativ. De aici și ideea larg împărtășită, de toți iubitorii gândirii reflexive, profesioniști sau nu, că orice propunere filosofică nouă trebuie văzută în contextul unei tradiții permanent schimbate.

Vom tematiza printr-o dezbatere această idee, producerea noului în filozofie prin (re)interpretarea marii tradiții filosofice, luând ca pretext o amplă sinteză logico filosofică, de o mare profunzime conceptuală și teoretică, expusă în lucrarea Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, aparținând cunoscutului profesor universitar Viorel Cernica și apărută de curând la Editura Institutul European.

Lucrarea sintetizează nu doar o tradiție bimilenară de dezbateri filosofice în jurul temei judecății (cum se știe, forma oricărei cunoașteri), ci și cercetările autorului care, de mai bine de un deceniu și jumătate, a încercat în diverse texte publice, cărți, articole și studii, să deslușească motivul centralității acestei teme în gândirea marilor filosofi, Aristotel, Kant, Heidegger, care au avut ceva nou de spus în gândirea europeană. „Am folosit de-a lungul timpului, spune Viorel Cernica în chiar deschiderea volumului, în unele texte publicate, termeni (de exemplu <dictatura judicativului>, <judicativ constitutiv>, <formalizarea logosului etc.> și chiar unele idei în orizontul de cercetare al aceste lucrări. Însăși tema de bază a acesteia, anume determinarea judicativă a gândurilor, rostirilor și făptuirilor noastre, a fost anunțată cu diverse ocazii, prin referiri la condițiile în care ea poate fi formulată sau la unele <efecte> teoretice și rezultate aplicative ale sale”.

Ce înseamnă „judecată” în lumina gândirii contemporane și care sunt implicațiile teoretice ale cercetărilor filosofice întreprinse de către d-l prof. univ. Viorel Cernica în această tematică logico-filosofică? Aceasta e întrebarea principală la care va încerca să răspundă dezbaterea pe care Izvoarele de filozofie v-o propune în această săptămână.  

Inregistrarea audio a dezbaterii o gasiti pe pagina Radio Romania Cultural la adresa:  http://main.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_izvoare_de_filosofie_luna_mai_2014-17656 

Ediția din 26 apr. 2014 Cunoaștere personală vs. Cunoaștere organizațională. Provocări actuale în filosofia științei

Practicile actuale de cercetare științifică vin tot mai mult în conflict, pare-se, cu „romantismul” reprezentărilor noastre despre ceea ce însemnă creație științifică și inovație tehnologică. Credem, de obicei, că omul de știință își petrece o bună parte a vieții în „laborator” și că prin înzestrările, eforturile și perseverența sa personală se produc noile perspective de interpretare și marile idei cu bănoase aplicații tehnologice.

Această viziune care pleacă de la premisa că izvorul cunoașterii științifice se află în înzestrările individuale, native ale savanților, sunt contrazise de acele perspective care susțin că, în fapt, noutatea în știință este un produs al „organizațiilor”, al interacțiunilor dintre indivizi, societate, cultură, și că ar fi mai corect și îndreptățit să vorbim despre diverse forme de „creație colectivă” și nu despre talentul ori geniul savanților.

Binomul despre care vorbim, generat de practicile reale ale științei, „cunoaștere personală” vs. „cunoaștere organizațională”, a incitat comunitatea epistemologilor de pretutindeni, inclusiv al filosofilor români specializați în cercetări asupra științei, să deschide o serie de investigații proprii în legătură cu „schimbările de înțeles” asupra unor concepte de bază ale cunoașterii și, mai mult decât atât, să determine poziția actuală a științei în contextul culturii și a diverselor organizații social-politice naționale și internaționale.

Ei bine, dezbaterea din această săptămână va aduce în prim plan cercetărilor întreprinse în universul practicilor științifice actuale de către o echipă de filosofi condusă de d-l prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de Filosofie a Universității din București, invitatul nostru în studio, echipă care și-a făcut publice rezultatele în lucrarea Epistemologia științei și managementul cunoașterii.

Ediția din 19 aprilie 2014. Taina Învierii – de la credința creștină la tematizările filosofice și teologice

Invitat: dr. Georgiana Huian 

Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi  tu aceasta?” (Ioan 11, 25-26).

Sub semnul acestui cunoscut verset din Evanghelia după Sfântul Ioan, privitor la credința în Înviere, vom plasa dezbaterea specială din această săptămână care va tematiza taina Învierii, cum se știe, nucleul învățăturii creștine și temeiul speranței celor care cred în mesajul pe care l-a transmis oamenilor, prin jertfa sa, Iisus Hristos.   

Ni s-a părut firesc, ca acum în Sâmbăta Mare, în această zi care premerge Ziua Luminată, să vă invit nu doar să medităm împreună asupra miezului învăţăturii creştine, învierea şi viaţa veşnică, ci să și răspundem, fiecare în sinea noastră, la întrebarea pe care Iisus a adresat-o Martei, sora lui Lazăr cel înviat din morți: Crezi tu aceasta?

Invitată în studio este doamna dr. Georgiana Huian, o tânăra colaboratoare cu o formație intelectuală interdiciplinară: studii de filozofie la Universitatea din Bucuresti, cu un stagiu de pregătire la Universitatea din Tübingen și un masterat în studii europene la Universitatea catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia. Aceste studii au fost urmate apoi de un master în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti și de o licență în limbi clasice la  Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia de Filologie Clasică, Universitatea din Bucureşti

            De curând, domnia sa este și dr. în filozofie, obținut la Paris, la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV), într-un sistem de cotutelă, avândul ca îndrumător, din partea franceză, pe renumitul filosof, prof. univ. și membru al Academiei Franceze, Jean-Luc Marion.

Ediția din 12 apr. 2014. Înțelegerea înțelegerii. Noi cercetări privind caracterul poetic al gândirii

Faptul, banal pentru noi, că înțelegem mai mult decât ne spun cuvintele, ori că vorbirea posedă capacitatea de a ascunde intențiile noastre, i-a mirat încă pe filosofi din vechime care au întreprins, odată cu Platon și Aristotel, cercetări sistematice asupra felului în care gândirea produce, prin mijlocirea limbii, adevăr. Pe măsură ce aceste investigații au devenit mai susținute, în mod paradoxal, dificultățile de a înțelege conexiunea dintre gândire-limbaj-adevăr, au început să crească. Între acestea, caracterul poetic al gândiri punea cele mai mari greutăți de înțelegere. Căci, dacă gândirea noastră este clasială, adică produce concepte și raționamente complicate pentru a înțelege diversitatea lumii, cum se explică faptul că „figurile de stil”, metafora în primul rând, adică acele combinații de cuvinte care provoacă ori transmit emoții, produc la rândul lor, într-un mod misterios, cunoaștere și adevăr? Trebuie să admitem că și „poezia” produce cunoștere și adevăr? Adică posedăm o cunoaștere mediată a adevărului, cea rezultată din multiple și complicate raționamente și, în același timp, o cunoaștere instantanee produsă de „metaforele minții”? 
 Care sunt, în cuprinderea adevărului,  mecanismele de întâlnire dintre gândirea conceptuală și gândirea poetică? Produc acestea Adevăr sau adevăruri diferite? Și, plecând de aici, oare mai știm cu adevărat care este adevărul despre adevăr? 

Ei bine, această corelație între gândire noțională - gândire poetică – adevăr va fi subiectul Izvoarelor de filosofie din această săptămână. Pretextul dezbaterii îl constituie rezultatele unei ample cercetări doctorale, întreprinse în Germania, pe o perioadă de șapte ani, de către d-l Mihai Ungheanu, tânăr cercetător la Centrul European de Studii pe Probleme Etnice al Academiei Române, invitatul nostru în studio.

 

Invitat: cercet. șt. dr. Mihai Ungheanu

Ediția din 5 apr. 2014 Explorări în universul înțelepciunii arabe. Traduceri și interpretări istorico-filosofice inedite

Cultura arabă a exercitat o fascinație asupra intelectualilor români erudiți, cunoscători de limbi orientale, încă de la Dimitrie Cantemir și Timotei Cipariu încoace. Privind din interiorul limbii arabe, considerată, prin analogie cu lumea occidentală, „latina Orientului”, acești savanți români au deschis, prin diverse traduceri și comentarii, o serie de canale de înțelegere și comunicare cu profunzimile sufletești și de gândire ale unei lumi depărtate geografic dar, nimic paradoxal, apropiată de noi prin mesaj și trăire estetică.

În acest context tradițional de deschidere a culturii noastre către spațiul oriental dominat de limba arabă trebuie să includem, într-o veritabilă continuitate istorică de preocupări erudite și efort exegetic, recenta antologie de texte, Înțelepciunea arabă. De la preislam la hispano-arabi, ediția a III-a, revăzută și adăugită, apărută la sub semnătura d-nei Grete Tartler, scriitoare, traducătoare și orientalistă, un nume de prim plan al culturii umaniste actuale.

„Grete Tartler - sintetizează într-o notă succintă Editura Polirom, sub sigla căreia a apărut această lucrare -  compune un tablou complex al înțelepciuni arabe pe baza unor texte de factură diferită: texte cu caracter sapiențial, meditații, alegorii filosofice și religioase, povestiri cu tâlc…Dintre aceste texte fundamentale pentru studiul culturii preislamice și islamice de limbă arabă, unele apar pentru prima dată în limba română, constituind o noutate față de ediția anterioară a acestui volum”.

În ce măsură vechea înțelepciune arabă ne mai poate oferi astăzi, celor care trăim în veacul al XXI-lea, posibile îndrumări în viață?

Aceasta este principala întrebare în jurul căreia va gravita dezbaterea pe care o realizăm în săptămână cu d-l prof. univ. dr. Grete Tartler.  

Ediția din 29 martie. Între spiritul enciclopedic și vocația sintezei. Mircea Vulcănescu la 110 de la naștere

Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu

Unul dintre cele mai insolite fenomene intelectuale pe care le-a cunoscut cultura reflexivă românească în ultimele două decenii ține de (re)punerea în circulație publică a textelor, multe dintre ele inedite, aflate în arhiva familiei sau în alte arhive, private ori instituționale, aparținând lui Mircea Vulcănescu. Adunate apoi în două volume impresionante de către neobositul cercetător și editor Marin Diaconu, în colecția „Opere fundamentale” inițiată de acad. Eugen Simion, aceste scrieri vulcănesciene au produs, dincolo de un impact cultural memorabil asupra publicului cultivat, și o schimbare semnificativă de percepție exegetică în comunitatea filosofilor și umaniștilor profesionalizați în cercetări asupra culturii reflexive românești. Astfel, profesioniștii acestor domenii au început să promoveze tot mai mult ideea, în răspăr cu o serie de vechi interpretări, că Mircea Vulcănescu ne-a lăsat moștenire o operă unitară de gândire, în ciuda faptului că preocupările sale intelectuale sunt de ordin enciclopedic și acoperă, în egală măsură, mai multe domenii deodată, filozofie, teologie și sociologie, dar și o serie de științe aparținând domeniului „administrației”: drept, economie, politologie.  

Ei bine, această idee a unei opere unitare de gândire ( o unitate de viziune într-o diversitate de preocupări), pe care Vulcănescu a lăsat-o posterității, a primit, de curând, o complexă fundamentare filosofică și științifică în lucrarea, Mircea Vulcănescu, un portret intelectual. Filozofie, sociologie și geopolitică în România interbelică, redactată cu intenții monografice de către d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu, invitatul ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, un pasionat cercetător care face parte din generația tânără de intelectuali români cu o formație interdisciplinară solidă.

            D-l Lucian-Ștefan Dumitrescu a absolvit, pe rând, două facultăți. Facultatea de drept, domeniu în care domnia sa și-a susținut licența și masteratul, și, în succesiune temporală, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. În acest ultim domeniu, d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu a dobândit un al doilea masterat și, deopotrivă, în 2012, a obținut și titlul de doctor în sociologie cu teza „Mircea Vulcănescu. Sociologia şi geopolitica modernităţii în viziunea unui răsăritean”. În prezent invitatul noastre este înscis la Scoala doctorală aparținând Facultății de filosofie a Universității din București, pentru a  prepara un al doilea doctorat, de această dată în filozofie, cu o teză despre natura muticulturalismului contemporan. În calitate de lector asociat d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu predă și cursuri de specialitate la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București.

Domniile multiple de specializare ale invitatului nostru, relații internaționale, științe politice, sociologie rurală, sociologia culturii, sociologie politică sunt fructificate în cadrul „Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale” al Academia Române, în organigrama căruia d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu funcționează ca cercetător cu teme proprii de cercetare, dar și în calitate de colaborator în diverse granturi ale comunității epistemice din care domnia sa face parte.

Care sunt argumentele care probează ideea că Mircea Vulcănescu ne-a lăsat moștenire o operă unitară de gândire?

Aceasta este întrebarea la care va răspunde ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

Ediția din 22 martie. Filosofia ca mod de viață. 110 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu

 Invitat: cercet. șt. Dora Mezdrea      

           Cultura filosofică românească din ultimele două decenii a cunoscut adânci prefaceri interioare pe măsură ce mica comunitate de cercetători profesionalizați în editarea de carte filosofică a pus în circulație publică o serie de documente inedite, recuperate din arhive personale ori instituționale, cu rol decisiv în reconstituirea contextului cultural și social-politic în cuprinderea căruia se inserează orice act de creație filosofică. De cele mai multe ori aceste restituiri, cu valoare de document istoric, subliniază nu doar ideea unor predeterminări ale actului de creație filosofică, ci și faptul că există, cel puțin pe cazul filosofilor noștri reprezentativi, o adâncă solidaritate între viață și operă.

            Despre această legătură insolubilă dintre viața și filozofie vom vorbi în ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie pe care o dedicăm împlinirii a 110 de la nașterea lui Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 București-28 oct. 1952, Aiud).

Pretextul jurnalistic al acestei dezbateri îl constituie apariția recentă la Editura Eikon a unui impresionat volum, Nae Ionescu și discipolii săi în Arhiva Securității. Volumul V: Mircea Vulcănescu, prezentarea, selecția și îngrijirea documentelor de Dora Mezdrea, de peste 750 de pagini, ce reproduce filă cu filă toate documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității privitoare la procesul politic intentat lui Mircea Vulcănescu, la cutremurătorul text al apărării, cunoscut sub titlul Ultimul cuvânt, la contextul detenției și a împrejurărilor în care filosoful român a fost asasinat în închisoare. 

Semnalăm de asemenea, în același context tematic al unității dintre viață și filozofie, și apariția recentă la Editura Vitruviu a primului volum de seria de memorii și jurnale lăsate în manuscris de soția filosofului evocat, Mărgărita Ioana Vulcănescu, volum îngrijit de fiica cea mai mică a gânditorului, Mariuca Vulcănescu. 

   

Ne bucurăm de prezenţa în studio a d-nei Dora Mezdrea, personalitate marcată a culturii umaniste româneşti actuale, autoare de monografii şi lucrări de restituire filosofică, editoare pasionată și cercetătoare asiduă a documentelor aflate în Arhiva Securității.