Ediția din 26 apr. 2014 Cunoaștere personală vs. Cunoaștere organizațională. Provocări actuale în filosofia științei

Practicile actuale de cercetare științifică vin tot mai mult în conflict, pare-se, cu „romantismul” reprezentărilor noastre despre ceea ce însemnă creație științifică și inovație tehnologică. Credem, de obicei, că omul de știință își petrece o bună parte a vieții în „laborator” și că prin înzestrările, eforturile și perseverența sa personală se produc noile perspective de interpretare și marile idei cu bănoase aplicații tehnologice.

Această viziune care pleacă de la premisa că izvorul cunoașterii științifice se află în înzestrările individuale, native ale savanților, sunt contrazise de acele perspective care susțin că, în fapt, noutatea în știință este un produs al „organizațiilor”, al interacțiunilor dintre indivizi, societate, cultură, și că ar fi mai corect și îndreptățit să vorbim despre diverse forme de „creație colectivă” și nu despre talentul ori geniul savanților.

Binomul despre care vorbim, generat de practicile reale ale științei, „cunoaștere personală” vs. „cunoaștere organizațională”, a incitat comunitatea epistemologilor de pretutindeni, inclusiv al filosofilor români specializați în cercetări asupra științei, să deschide o serie de investigații proprii în legătură cu „schimbările de înțeles” asupra unor concepte de bază ale cunoașterii și, mai mult decât atât, să determine poziția actuală a științei în contextul culturii și a diverselor organizații social-politice naționale și internaționale.

Ei bine, dezbaterea din această săptămână va aduce în prim plan cercetărilor întreprinse în universul practicilor științifice actuale de către o echipă de filosofi condusă de d-l prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Prodecan al Facultății de Filosofie a Universității din București, invitatul nostru în studio, echipă care și-a făcut publice rezultatele în lucrarea Epistemologia științei și managementul cunoașterii.

Ediția din 19 aprilie 2014. Taina Învierii – de la credința creștină la tematizările filosofice și teologice

Invitat: dr. Georgiana Huian 

Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi  tu aceasta?” (Ioan 11, 25-26).

Sub semnul acestui cunoscut verset din Evanghelia după Sfântul Ioan, privitor la credința în Înviere, vom plasa dezbaterea specială din această săptămână care va tematiza taina Învierii, cum se știe, nucleul învățăturii creștine și temeiul speranței celor care cred în mesajul pe care l-a transmis oamenilor, prin jertfa sa, Iisus Hristos.   

Ni s-a părut firesc, ca acum în Sâmbăta Mare, în această zi care premerge Ziua Luminată, să vă invit nu doar să medităm împreună asupra miezului învăţăturii creştine, învierea şi viaţa veşnică, ci să și răspundem, fiecare în sinea noastră, la întrebarea pe care Iisus a adresat-o Martei, sora lui Lazăr cel înviat din morți: Crezi tu aceasta?

Invitată în studio este doamna dr. Georgiana Huian, o tânăra colaboratoare cu o formație intelectuală interdiciplinară: studii de filozofie la Universitatea din Bucuresti, cu un stagiu de pregătire la Universitatea din Tübingen și un masterat în studii europene la Universitatea catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia. Aceste studii au fost urmate apoi de un master în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti și de o licență în limbi clasice la  Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia de Filologie Clasică, Universitatea din Bucureşti

            De curând, domnia sa este și dr. în filozofie, obținut la Paris, la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV), într-un sistem de cotutelă, avândul ca îndrumător, din partea franceză, pe renumitul filosof, prof. univ. și membru al Academiei Franceze, Jean-Luc Marion.

Ediția din 12 apr. 2014. Înțelegerea înțelegerii. Noi cercetări privind caracterul poetic al gândirii

Faptul, banal pentru noi, că înțelegem mai mult decât ne spun cuvintele, ori că vorbirea posedă capacitatea de a ascunde intențiile noastre, i-a mirat încă pe filosofi din vechime care au întreprins, odată cu Platon și Aristotel, cercetări sistematice asupra felului în care gândirea produce, prin mijlocirea limbii, adevăr. Pe măsură ce aceste investigații au devenit mai susținute, în mod paradoxal, dificultățile de a înțelege conexiunea dintre gândire-limbaj-adevăr, au început să crească. Între acestea, caracterul poetic al gândiri punea cele mai mari greutăți de înțelegere. Căci, dacă gândirea noastră este clasială, adică produce concepte și raționamente complicate pentru a înțelege diversitatea lumii, cum se explică faptul că „figurile de stil”, metafora în primul rând, adică acele combinații de cuvinte care provoacă ori transmit emoții, produc la rândul lor, într-un mod misterios, cunoaștere și adevăr? Trebuie să admitem că și „poezia” produce cunoștere și adevăr? Adică posedăm o cunoaștere mediată a adevărului, cea rezultată din multiple și complicate raționamente și, în același timp, o cunoaștere instantanee produsă de „metaforele minții”? 
 Care sunt, în cuprinderea adevărului,  mecanismele de întâlnire dintre gândirea conceptuală și gândirea poetică? Produc acestea Adevăr sau adevăruri diferite? Și, plecând de aici, oare mai știm cu adevărat care este adevărul despre adevăr? 

Ei bine, această corelație între gândire noțională - gândire poetică – adevăr va fi subiectul Izvoarelor de filosofie din această săptămână. Pretextul dezbaterii îl constituie rezultatele unei ample cercetări doctorale, întreprinse în Germania, pe o perioadă de șapte ani, de către d-l Mihai Ungheanu, tânăr cercetător la Centrul European de Studii pe Probleme Etnice al Academiei Române, invitatul nostru în studio.

 

Invitat: cercet. șt. dr. Mihai Ungheanu

Ediția din 5 apr. 2014 Explorări în universul înțelepciunii arabe. Traduceri și interpretări istorico-filosofice inedite

Cultura arabă a exercitat o fascinație asupra intelectualilor români erudiți, cunoscători de limbi orientale, încă de la Dimitrie Cantemir și Timotei Cipariu încoace. Privind din interiorul limbii arabe, considerată, prin analogie cu lumea occidentală, „latina Orientului”, acești savanți români au deschis, prin diverse traduceri și comentarii, o serie de canale de înțelegere și comunicare cu profunzimile sufletești și de gândire ale unei lumi depărtate geografic dar, nimic paradoxal, apropiată de noi prin mesaj și trăire estetică.

În acest context tradițional de deschidere a culturii noastre către spațiul oriental dominat de limba arabă trebuie să includem, într-o veritabilă continuitate istorică de preocupări erudite și efort exegetic, recenta antologie de texte, Înțelepciunea arabă. De la preislam la hispano-arabi, ediția a III-a, revăzută și adăugită, apărută la sub semnătura d-nei Grete Tartler, scriitoare, traducătoare și orientalistă, un nume de prim plan al culturii umaniste actuale.

„Grete Tartler - sintetizează într-o notă succintă Editura Polirom, sub sigla căreia a apărut această lucrare -  compune un tablou complex al înțelepciuni arabe pe baza unor texte de factură diferită: texte cu caracter sapiențial, meditații, alegorii filosofice și religioase, povestiri cu tâlc…Dintre aceste texte fundamentale pentru studiul culturii preislamice și islamice de limbă arabă, unele apar pentru prima dată în limba română, constituind o noutate față de ediția anterioară a acestui volum”.

În ce măsură vechea înțelepciune arabă ne mai poate oferi astăzi, celor care trăim în veacul al XXI-lea, posibile îndrumări în viață?

Aceasta este principala întrebare în jurul căreia va gravita dezbaterea pe care o realizăm în săptămână cu d-l prof. univ. dr. Grete Tartler.  

Ediția din 29 martie. Între spiritul enciclopedic și vocația sintezei. Mircea Vulcănescu la 110 de la naștere

Invitat: cercet. șt. dr. Lucian-Ștefan Dumitrescu

Unul dintre cele mai insolite fenomene intelectuale pe care le-a cunoscut cultura reflexivă românească în ultimele două decenii ține de (re)punerea în circulație publică a textelor, multe dintre ele inedite, aflate în arhiva familiei sau în alte arhive, private ori instituționale, aparținând lui Mircea Vulcănescu. Adunate apoi în două volume impresionante de către neobositul cercetător și editor Marin Diaconu, în colecția „Opere fundamentale” inițiată de acad. Eugen Simion, aceste scrieri vulcănesciene au produs, dincolo de un impact cultural memorabil asupra publicului cultivat, și o schimbare semnificativă de percepție exegetică în comunitatea filosofilor și umaniștilor profesionalizați în cercetări asupra culturii reflexive românești. Astfel, profesioniștii acestor domenii au început să promoveze tot mai mult ideea, în răspăr cu o serie de vechi interpretări, că Mircea Vulcănescu ne-a lăsat moștenire o operă unitară de gândire, în ciuda faptului că preocupările sale intelectuale sunt de ordin enciclopedic și acoperă, în egală măsură, mai multe domenii deodată, filozofie, teologie și sociologie, dar și o serie de științe aparținând domeniului „administrației”: drept, economie, politologie.  

Ei bine, această idee a unei opere unitare de gândire ( o unitate de viziune într-o diversitate de preocupări), pe care Vulcănescu a lăsat-o posterității, a primit, de curând, o complexă fundamentare filosofică și științifică în lucrarea, Mircea Vulcănescu, un portret intelectual. Filozofie, sociologie și geopolitică în România interbelică, redactată cu intenții monografice de către d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu, invitatul ediției din această săptămână a Izvoarelor de filozofie, un pasionat cercetător care face parte din generația tânără de intelectuali români cu o formație interdisciplinară solidă.

            D-l Lucian-Ștefan Dumitrescu a absolvit, pe rând, două facultăți. Facultatea de drept, domeniu în care domnia sa și-a susținut licența și masteratul, și, în succesiune temporală, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. În acest ultim domeniu, d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu a dobândit un al doilea masterat și, deopotrivă, în 2012, a obținut și titlul de doctor în sociologie cu teza „Mircea Vulcănescu. Sociologia şi geopolitica modernităţii în viziunea unui răsăritean”. În prezent invitatul noastre este înscis la Scoala doctorală aparținând Facultății de filosofie a Universității din București, pentru a  prepara un al doilea doctorat, de această dată în filozofie, cu o teză despre natura muticulturalismului contemporan. În calitate de lector asociat d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu predă și cursuri de specialitate la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București.

Domniile multiple de specializare ale invitatului nostru, relații internaționale, științe politice, sociologie rurală, sociologia culturii, sociologie politică sunt fructificate în cadrul „Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale” al Academia Române, în organigrama căruia d-l Lucian-Ștefan Dumitrescu funcționează ca cercetător cu teme proprii de cercetare, dar și în calitate de colaborator în diverse granturi ale comunității epistemice din care domnia sa face parte.

Care sunt argumentele care probează ideea că Mircea Vulcănescu ne-a lăsat moștenire o operă unitară de gândire?

Aceasta este întrebarea la care va răspunde ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

Ediția din 22 martie. Filosofia ca mod de viață. 110 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu

 Invitat: cercet. șt. Dora Mezdrea      

           Cultura filosofică românească din ultimele două decenii a cunoscut adânci prefaceri interioare pe măsură ce mica comunitate de cercetători profesionalizați în editarea de carte filosofică a pus în circulație publică o serie de documente inedite, recuperate din arhive personale ori instituționale, cu rol decisiv în reconstituirea contextului cultural și social-politic în cuprinderea căruia se inserează orice act de creație filosofică. De cele mai multe ori aceste restituiri, cu valoare de document istoric, subliniază nu doar ideea unor predeterminări ale actului de creație filosofică, ci și faptul că există, cel puțin pe cazul filosofilor noștri reprezentativi, o adâncă solidaritate între viață și operă.

            Despre această legătură insolubilă dintre viața și filozofie vom vorbi în ediția din această săptămână a Izvoarelor de filozofie pe care o dedicăm împlinirii a 110 de la nașterea lui Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 București-28 oct. 1952, Aiud).

Pretextul jurnalistic al acestei dezbateri îl constituie apariția recentă la Editura Eikon a unui impresionat volum, Nae Ionescu și discipolii săi în Arhiva Securității. Volumul V: Mircea Vulcănescu, prezentarea, selecția și îngrijirea documentelor de Dora Mezdrea, de peste 750 de pagini, ce reproduce filă cu filă toate documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității privitoare la procesul politic intentat lui Mircea Vulcănescu, la cutremurătorul text al apărării, cunoscut sub titlul Ultimul cuvânt, la contextul detenției și a împrejurărilor în care filosoful român a fost asasinat în închisoare. 

Semnalăm de asemenea, în același context tematic al unității dintre viață și filozofie, și apariția recentă la Editura Vitruviu a primului volum de seria de memorii și jurnale lăsate în manuscris de soția filosofului evocat, Mărgărita Ioana Vulcănescu, volum îngrijit de fiica cea mai mică a gânditorului, Mariuca Vulcănescu. 

   

Ne bucurăm de prezenţa în studio a d-nei Dora Mezdrea, personalitate marcată a culturii umaniste româneşti actuale, autoare de monografii şi lucrări de restituire filosofică, editoare pasionată și cercetătoare asiduă a documentelor aflate în Arhiva Securității. 

Ediția din 15 martie 2014. Filosofie itinerantă. Rețele internaționale de cercetare în practicile filosofice actuale

Invitat: prof. univ. dr. Mircea Dumitru 

Varietatea preocupărilor filosofice actuale sunt deconcertante nu doar pentru publicul cultivat, ce manifestă înclinații pentru gândirea critică și reflexivă, ci și pentru profesioniștii domeniului aflați ei înșiși într-o derută intelectuală generată de avalanșa de hiperspecializări la care asistăm în ultimele decenii. Deloc surprinzător, această tendință filosofică centrifugă, cu origini vechi, grecești, este contracarată de o tendință de sens contrar, centripetă, tot de sorginte grecească, orientată către identificarea acelor elemente care conferă filosofiei unitate și identitate de sine prin cercetarea gândiri și a mecanismelor de producere a adevărului filosofic.

Despre acest continuu balans, între înclinațiile centrifuge și centripete ale practicilor filosofice actuale, vom discuta în ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, plecând de la investigațiile întreprinse de către d-l prof. univ. dr. Mircea Dumitru, unul dintre cei mai cunoscuți filosofi români cu platformă internațională de cercetare în domeniile logicii filosofice, ale filosofiei limbajului și metafizicii analitice a modalității.

Preocupările domniei sale de analiză sistematică a „instrumentelor de filosofare”, menite să contribuie la o mai bună înțelegere și elucidare a diverselor provocări filosofice „centrifuge”, tradiționale sau actuale, i-au adus o recunoaștere internațională ce se consolidează an de an.

După studiile strălucite încheiate cu un al doilea doctorat la Tulane University, New Orleans, Louisiana, S. U. A. ( primul doctorat fiind dobândit la Universitatea din București) și după publicarea unor articole științifice în reviste filosofice omologate de comunitea filosofică internațională, d-l Mircea Dumitru a fost invitat să conferențieze sau să predea cursuri la prestigioase universități din lume. Astfel, domnia sa a fost profesor invitat, în mai multe rânduri, la Universitatea din Helsinki, la Universitatea “Jean Moulin”, Lyon 3, Franţa, Departamentul de filosofie a Universității  Centrale din New York etc. iar activitatea de conferențiar în mari centre universitare din întreaga lume, Paris, Londra, Cracovia, Oxford, Seul, Beijing etc. ne îndreptățește să folosim expresia „filosofie itinerantă”, nu doar metaforic, ci și într-un veritabil sens propriu.

Actulmente d-l Mircea Dumitru este Președinte al Societății Europene de Filosofie Analitică și Rector al Universității din București.

Edițiile din 1 și 8 martie 2014. Între imaginație conceptuală și critică radicală. Feminismul filosofic azi

Invitat: conf. univ. dr. Tereza Brândușa Palade

Alianța dintre feminism și filozofie a produs în ultimele decenii unul dintre cele mai incitate experimente reflexive contemporane cunoscute sub diverse denominații: „gândire feministă”, „feminismul filosofic” ori „filozofie feministă”. Dincolo de nuanțele de înțeles implicate în aceste denumiri, „feministele” și „feminiștii” au izbutit să-i confere acestei „alianțe” un statut academic și universitar de invidiat, pe măsură ce tradiția filosofică și culturală europenă a fost supusă unei critici radicale și denunțată ca patriarhală, sexistă și represivă, intelectual și moral. Astfel, pretențiile de obiectivitate, adevăr și universalitate ale filosofiei europene sunt relativizate de ideea fundamentală a unei predeterminări culturale și de „gen” a gândirii care, într-un mod subtil, argumentează abordările feministe, încă de la Aristotel, a privilegiat timp de milenii valorile masculine „tari” (legate de război) în dauna valorilor feminine „slabe” (legate de viață), impunând „patriarhatul”, adică prejudecata superiorității bărbatului față de femeie. Simplu spus, cunoscuta realitatea istorică de minorat și de marginalitate a femeii în raport cu bărbatul are, între atâtea altele, fundamente filosofice.

Așa se explică ce marile dihotomii filosofice universaliste, de tipul spirit-materie, cultură-natură, minte-corp, rațiune-instinct, intelect-sensibilitate etc., care au stimulat, cum se știe, crearea de ample sisteme metafizice, sunt nu doar deconstruite de interpretările feministe, ci și reevaluate din perspectiva unei critici radicale, de fundament, a practicilor filosofice tradiționale.

Despre această critică radicală, la „firul ierbii”, a gândirii filosofice însăși, cât și despre noile propuneri conceptuale generate de practicile gândirii feministe actuale vom discuta, succesiv, în edițiile din 1 martie și, respectiv, 8 martie ale Izvoarelor de filozofie, sărbătorind astfel zilele în care experiențele și valorile legate de „faptul de a fi femeie” sunt celebrate în spațiul nostru public.

Astfel, în ediția din 1 martie vă propunem o dezbatere legată de istoria, puțin cunoscută, a întâlnirii dintre mișcarea feministă ancorată, încă din veacul al XVIII-lea, într-o luptă complexă de emancipare existențială, economică, social-politică și culturală a femeii, cu reflecția filosofică sistematică. Care sunt datele istorice și de ambianță culturală care au stimulat critica feministă a culturii și filosofiei europene? Această este principala întrebare la care vom răspunde în această prima întâlnire din miniseria radiofonică dedicată gândirii feministe.

În ediția din 8 martie vom aduce în prim plan propunerile constructive ale gândirii feministe de revalorizare a tradiției filosofice, cu accent pe câteva concepte inovative și teme insolite de reflecție, cum ar fi „cercetările de gen” ori „etica grijii”.

Invitată în studio este d-na Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice din București, SNSPA, un nume care s-a impus în ultimul deceniu și jumătate, printr-o prodigioasă activitate de creație filosofică personala, deopotrivă, de cercetare și traducere a unor opere filosofice semnificative, atât în gândirea românească, cât și în diverse comunități epistemice și medii culturale internaționale.

Edițiile din 15 și 22 februarie 2014. Geneza spiritului științific modern. 450 ani de la nașterea lui Galileo Galilei

Invitat. conf. univ. dr. Viorel Vizureanu 

Comunitatea științifică și filosofică internațională sărbătorește în 2014, prin diverse manifestări specifice unor evenimente jubiliare planetare, 450 de ani de la nașterea lui Galileo Galilei ( 15 februarie 1564–8 ianuarie 1642), unul dintre savanții europeni cu contribuții decisive la inaugurarea spiritului științific modern, cel care a produs, cum se exprima unul dintre cunoscuții săi exegeți, Alexandre Koyre, o revoluţie mentală atât de profundă, încât ea a schimbat înseşi fundamentele şi cadrele gândirii umane în cel puțin două privințe:  a) „…distrugerea lumii concepute ca un întreg finit şi bine ordonat…şi înlocuirea acesteia cu un univers indefinit, chiar infinit, care nu mai comportă nici o ierarhie naturală şi este unit doar de identitatea legilor care îl guvernează în toate părţile sale, ca şi de cea a componentelor sale ultime situate, toate, la aceleaşi nivel ontologic; b) înlocuirea concepţiilor aristotelice a spaţiului, ansamblu diferenţiat de locuri intramundane, cu cea a spaţiului din geometria euclidiană… considerat de-acum ca identic, în structura lui, cu spaţiul real al universului. Ceea ce a implicat, la rându-i, respingerea de către gândirea ştiinţifică a tuturor consideraţiilor bazate pe noţiunile de valoare, perfecţiune, armonie, sens sau scop, şi, în cele din urmă, devalorizarea completă a Fiinţei, divorţul total între lumea valorilor şi lumea faptelor” (Alexandre Koyre, De la lumea închisă la universul infinit, traducere de Vasile Tonoiu şi Anca Băluţă Skultely, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, p. 5-7).

Îi vom dedica acestui eveniment sărbătoresc două ediții succesive ale Izvoarelor de filozofie. Invitat în studio este d-l conf. univ. dr. Viorel Vizureanu, Prodecan al Facultății de filozofie a Universității din București, unul dintre cei mai buni cunoscători ai filosofiei moderne europene de la noi, segment de reflecție pe care domnia sa l-a investigat, în cărți de autor și articole științifice, istoric și interdisciplinar.

În ediția din 15 februarie dezbaterea se va concentra asupra coordonatelor spiritului științific modern statornicite, neîndoielnic, de lucrările lui Galileo Galilei. În ce măsura practicile științifice actuale dimpreună cu reprezentările filosofice ale acestor practici continuă, într-un fel sau altul, spiritul științific instituit de Galilei în activitatea modernă de cercetare a naturii? Aceasta este întrebarea esențială a primei ediții jubiliare Galileo Galilei.    

În ediția din 22 februarie  dezbaterea se va concentra pe o tematică extrem de incitantă numită, de la Paul Hazard încoace, „criza conștiiței europene”. Dacă apariția științei, prin Galileo Galilei, a fracturat tradiția intelectuală greco-latină de căutare a adevărului, rezervându-și doar pentru sine excelența cunoașterii, atunci ce statut epistemic au în modernitate celelalte domenii ale culturii: filosofia, arta, teologia? În jurul acestei întrebări va gravita cea de-a doua emisiune dedicată împlinirii a 450 de ani de la nașterea celebului om de știință și filosof italian Galileo Galilei.

(Potretul lui Galileo Galilei (ulei de pânză, Galeria Uffizi, Florența), postat pe blog, datează din 1636 și aparține lui Justus (Giusto) Sustermans, pictor baroc, de origine flamandă, de la curtea celebrei familii florentine de Medici).  

Ediția din 8 febr 2014. Cum e cu putință ceva nou? O radiografie a cercetării filosofice profesionalizate

Invitat: acad. Alexandru Surdu 

Cu toate că producerea noului, a creației, în toate domeniile culturii, inclusiv în filozofie, este un act intim, individual și, cum știm cu toții, un mister nedeslușit, oriunde în lume această activitate de creație este profesionalizată și organizată instituțional, în general, sub forma unor institute și colective de cercetare. Prin urmare, creația și producerea noului teoretic și științific ar trebui gândite și înțelease plecând nu doar de la înzestrările individuale, de la imaginație, talent ori geniu, cât mai degrabă de la modalitățile instituționale în cuprinderea cărora procesele creative sunt profesionalizate, organizate și orientate tematic în funcție de anumite necesității teoretice ale disciplinei respective, corelate, firește, și cu o serie de nevoi practice, impuse de climatul și ambianța lumii în care trăim.  

Ei bine, despre organizarea tematică a unor astfel de cercetări profesionalizate în domeniul cuprinzător al filosofiei vom vorbi cu o personalitate consacrată în cultura și gândirea românească, d-l acad. Alexandru Surdu, Director al Institutului de filozofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academie Române.