Ediția din 25 ian. 2014 Între existența mediatică și starea de fapt. Profesia de profesor în analize filosofice actuale

Dezbaprobarea publică a actelor de corupție în care sunt implicate toate profesiile nu are, pare-se, un impact mediatic atât de profund, precum în cazul educatorilor, dascălilor școlii. Reacția etică este firească, pentru că, nu-i așa?, „cel care îi învață pe alții” (acesta este și sensul grecescului didascalos)” trebuie să-și aplice sieși propria învățătură. Nu poți să predai virtutea, dacă tu însuți nu esti virtuos!

Pe de altă parte, psihoza mediatică recentă creată în jurul unor astfel de nefericite exemple de corupție morală, ilustrează situația imposibilă a acelui om care refuza să bea apă, pentru că a aflat că nenumărați alți semeni s-au înecat. În alți termeni, privim cu suspiciune rolul școlii în „deșteptarea umanității din noi”, cum spuneau filosofii iluminiști, cu speranța ridicolă că ar exista vreo alternativă, un fel de „plan B”,  la educație.

            Interogându-ne ca Aristotel - care este media între extreme? – vom adresa, pentru clarificări teoretice și etice, o serie de întrebări pe tema amintită unuia dintre cei mai buni specialiști în filosofia educației de la noi, d-l prof. univ. dr. Gabriel Albu, care a tematizat, în mai multe lucrări și studii interdisciplinare, condiția intelectuală și morală a oamenilor școlii ( A se vedea sumarul ediției din 26 ian. 2013 a Izvoarelor de filozofie).

În această dezbatere vom face și ample trimiteri la o recentă lucrarea a domniei sale, Grijile și îngrijorările profesorului, în mod cu totul special, la capitolul Profesia de profesor.

Ediţia din 18 ian 2014. Retrospectiva evenimentelor filosofice din anul 2013 (II)

 Invitat: conf. unif. dr. Adrian Niță

Continuăm și în ediția din aceasta sâmbătă a întâlnirii noastre pe calea undelor să vorbim, retrospectiv, despre prezența filosofiei în spațiul public românesc în anul 2013.

Dacă data trecută ne-am concentrat, cum era și firesc, mai ales pe latură informativă, rememorând seria de fapte și evenimente ce au conferit identitate „anului filosofic 2013”, în această ediție vă propunem o serie de perspective comparative și evaluative.

Pentru început vom face referiri la aniversările și comemorările filosofice, românești și străine, din 2013 și apoi vă invităm să facem o serie de dezbateri de conținut pe marginea unor titluri de lucrări filosofice reprezentative pentru anul recent încheiat.  

              Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.

Ediţia din 11 ian. 2014. Retrospectiva evenimentelor filosofice din anul 2013

Invitat: conf. univ. dr. Adrian Niță

Va propun să urmăriți, ca de obicei la început de nou an, prima emisiune retrospectivă: „Anul filosofic 2013”.

Prin urmare, aşa cum am procedat și la începutul anilor precedenți, vom vorbi despre cele mai importante evenimente filosofice din anul 2013: simpozioane şi conferinţe naţionale şi internaţionale, aniversări, celebrări şi comemorări de mari gânditori, români şi străini, apariţiile editoriale: cărţi de autor, articole ştiinţifice şi eseuri cu impact public, traduceri etc.

Invitat în studio este, ca și în anii precedenți, d-l conf. univ. dr. Adrian Niţă, cercetător la Institutul de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, care a făcut şi în acest an efortul de a sintetiza, pentru noi toți, cele mai importante date ce au marcat viaţa filosofică în anul 2013.

Cum aţi perceput dumneavoastră viaţa filosofică românească în anul recent încheiat, prin comparație cu anii precedenți? Aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC: 021/311.12.40; 021.319.05.05

Vă invit, de asemenea, să postați opiniile sau întrebările legate de ”anul filosofic  2013” pe acest blog al emisiunii: „Izvoare de filozofie”. 

Ediția din 21 dec. 2013. De la morala obligatiei la etica fara principii. Dileme în filosofia morală actuală.

 Invitat: dr. Daniel Nica 

„Cum arată un om moral? Este acesta un om care se află în posesia unor principii ferme și știe cum să le aplice? Sau este un om care, neavând nevoie de reguli morale, reușește de fiecare dată să ia decizia corectă? Poate fi moralitatea codificată într-un set de principii universale? Sau viața morală este prea complexă pentru a fi guvernată de reguli stricte? Dar dacă moralitatea nu constă în aplicarea unor standarde generale, ci în capacitatea de a lua decizii corecte, cum știm că o decizie este corectă? Iar dacă explicațiile morale trebuie să fie structurate de principii universale, cum putem să dăm seama de pluralitatea și singularitatea contextelor etice”.  

            La aceste întrebări și dileme, extrase din textul de deschidere a unei incitante lucrări, Etică fără principii? Generalism și particularism în filosofia morală, va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor.

Invitatul în studio, tânărul filosof Daniel Nica, autorul lucrării citate pe care o luăm ca pretext al dezbaterii, este absolvent a două facultăți, teologie ortodoxă și filozofie, doctor în filozofie, după efectuarea unei stagiu doctoral la Oxford, și asistent universitar asociat la Facultatea de filozofie a Universității din București.

Programarea unui astfel de subiect de dezbatere, veți fi de acord, vine în întâmpinarea nevoilor noastre de clarificări morale generate de confuzia valorilor în care trăim cu toții, chiar dacă, în această săptămână, se împlinesc 24 de ani de la începutul  Revoluției anticomuniste din România.

Ediția din 14 dec. Între ieri și azi. Supraviețuirea metafizicii – un miracol al gândirii filosofice?

Invitat: conf. univ. dr. George Bondor 

Filosofia, încă de la apariția ei, a produs o atât de mare neliniște, încât i s-a instituit, prin Socrate, chiar un proces penal. Vă mai amintiți actul de acuzare? „ Socrate este vinovat, el iscodește peste măsură cele de sub pământ și cele din cer, face să învingă judecata strâmbă și îi învață și pe alții aceste lucruri”.

Paradoxal, instituirea de procese, intelectuale de această dată, pentru „excesele gândirii” a fost preluată de filosofii înșiși care, similar fluxului și refluxului mareic, permanent au „demolat” ceea ce imaginația conceptuală, în avântul ei de neoprit, a construit speculativ - scenarii peste scenarii despre ceea ce este „dincolo” sau „dincoace” de noi.

Rezultatul? Istoria gândiri europene a devenit, în expresia celebră a lui Kant, „arena unor certuri de nesfârșit”, iar potențialul de autodistrugere al filosofiei, în exercițiul ei metafizic, a sporit secol de secol, iarăși paradoxal, în beneficiul filosofiei însăși.

Vă invit să vorbim în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, despre această „întrebuințare metafizică a gândirii filosofice”, căreia d-l George Bondor i-a  deschis un recent „dosar de cercetare”, în una dintre cele mai incitante lucrări de reflecție personală apărute la noi în cultură în acest an.

Cum se explică supraviețuirea speculațiilor metafizice într-o lume pozitivistă, dominată integral de știință, tehnologie, dar și de o radicală critică filosofică?

Iată interogația la care vă invit să reflectăm împreună cu d-l conf. univ. dr. George Bondor. 

Ediția din 7 dec. 2013 Între constângerea vremurilor si onestitate. Tudor Bugnariu: portretul unui filosof neconvențional

„Acela e adevărat filosof despre care biograful său, arătându-i viața și simțămintele, va putea să spună: el a devenit filosof fără a înceta să fie om” ( Ștefan Zeletin). 

O lucrare recentă ce adună între coperți mărturii ale apropiaților, selectate și ordonate de către cunoscutul editor și profesor universitar Marin Diaconu, ne convinge că remarcile lui Ștefan Zeletin se aplică fără rest gânditorului și profesorului Tudor Bugnariu (1909-1988), un nume ce pare a fi uitat azi chiar și în anumite medii filosofice profesionalizate.

Această lucrare, pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii din această săptămână, ne relevă faptul miraculos că într-o perioadă în care filosofia era practicată ideologic și identificată oficial, între altele, cu doctrina marxism-leninismului, Tudor Bugnariu, el însuși comunist convins și cu o activitate notorie de „ilegalist”, s-a afirmat ca un gânditor independent, critic al exceselor ideologice și arbitrariului intelectual și moral ce domina viața universitară românească în deceniile comuniste.

Cum s-a putut practica filosofia în mod autentic, ca exercițiu critic și liber de constrângeri exterioare ei, într-o lume sufocată de ideologie și reguli intelectuale inflexibile? În ce măsură cunoașterea personalității lui Tudor Bugnariu este esențială în înțelegerea segmentului de istorie a filosofiei românești din perioada comunistă?  

Acestea sunt interogațiile la care vor încerca să răspundă invitații ediției din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, profesorii universitari Gheorghiță Geană și Marin Diaconu.

Ediția din 30 nov. 2013 Credința ca filozofie. Reflecții asupra vârstei de început a învățăturii creștine

Invitat: dr. Nicolae Turcan 

Sărbătorirea pe 30 noiembrie a Sfântului Andrei, „Ocrotitorului României”,  unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, ne reamintește continuu forța de început a învățăturii creștine care a substituit, pentru o lungă perioadă de timp, seducătoarea filozofie greco-latină. 

Credinţa, nădejdea în mântuirea sufletului, iubirea pentru Dumnezeu şi aproape au înlocuit, prin gestul simplu al predicării „Cuvântului”, într-un mod miraculos, virtuțile cardinale ale eticii greco-latine: înţelepciunea, curajul, temperanţa, dreptatea. Îndemnul lui Iisus „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii” (Matei: 22,36-40), au făcut inutile orice trimiteri la textele filosofice lumești, chiar dacă ele purtau semnătura unor gânditori de notorietatea lui Platon ori Aristotel.

Cum ne explicăm azi, după mai bine de două milenii de existență, instituirea credinţei ca principiu al cunoaşterii, într-un mediu saturat de filozofie și cultură argumentativă? De ce „Dumnezeul filosofilor” este abandonat pentru ”Dumnezeul creştinilor”?

Acestea sunt întrebările de prim-plan la care va încerca să răspundă invitatul nostru, d-l Nicolae Turcan, unul dintre cei mai dinamici gânditori din generația tânără de filosofi cu formaţie multidisciplinară, Domnia sa posedă două licenţe, în teologie ortodoxă şi filozofie, un masterat în literatură comparată şi este, de asemenea, absolvent al unei şcoli universitare de informatică aplicată şi programare. În 2006 şi-a trecut doctoratul în filozofie, iar în prezent este cadru didactic asociat la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

Ediția din 23 nov. 2013. După 30 de ani. „Jurnalul de la Păltiniș” în răsfrângeri interpretative actuale

Printr-o coincidență fericită, în săptămâna în care se celebrează „Ziua mondială a filosofiei” (21 nov.) cultura reflexivă românească sărbătorește împlinirea a 30 de ani de la apariția unei cărți legendare.

„Cartea purta titlul Jurnalul de la Păltiniș, cu subtitlul Un model paideic în cultura umanistă. Ea a apărut în 1983 și a marcat, pentru tânăra generație de intelectuali umaniști, o epocă. Într-un univers în care mizeria materială și morală era aproape totală, în care izolarea Românei începuse…, în care programul televiziunii dura două ore, jumătate din el fiind consacrat familiei prezidențiale, în care presa, teatrul și filmul erau supuse celei mai teribile cenzuri, în care viața își pierduse idealul și sensul, Jurnalul deschidea deodată o fereastră înlăuntrul unui univers care avea compactitatea unei monade oarbe. Orice infern devenea suportabil dacă paradisul culturii era cu putință. Și paginile Jurnalului dovedeau că paradisul era cu putință; chiar și în România lui Ceaușescu. Ele descriau drumul către acest paradis ca pe un drum al eliberării și al libertății interioare. Lumea aceea de coșmar devenea dintr-o dată suportabilă; …Dar cultura nu era aici un simplu exercițiu de școală, nu viza faptul de <a deveni cult>, ci reprezenta o formă și o transformare din adânc, era Bildung, paideia, naștere a eului, a individualității, a gândirii autonome, care se smulgea din lumea imbecilizării forțate și planificate. Ceea ce școlile și universitățile nu putuseră face, făcuse de unul singur un om. Alături sau dincolo de opera lui Noica, Jurnalul de la Păltiniș crea o legendă”.   

Despre această legendă, rememorată de Gabriel Liiceanu în toamna anului 1990, într-o conferință ținută la Luxemburg, vom vorbi în această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor, într-o încercare de evaluare a felului în care mesajul înalt, paideic și cultural-filosofic al Jurnalului este continuat de către actuala generație de tineri filosofi care, într-un fel sau altul, se manifestă cultural urmând modelul lui Noica însuși: fac traduceri din limbi clasice și din limbile semnificative filosofic, produc exegeze și comentarii, de cel mai înalt nivel, ale marilor opere de gândire ale omenirii și, ceea ce l-ar fi bucurat nespus pe Noica, își caută un drum propriu în filozofie prin creație reflexivă originală. 

În ce sens semințele paideice, de gândire, adevăr și creație, aruncate de Jurnalul de la Păltiniș în urmă cu 30 de ani pe solul culturii noastre, rodesc în filosofia românească actuală?

Aceasta este principala întrebare la care vor răspunde invitații emisiunii, domnii Cătălin Cioabă , Alexander Baumgarten și George Bondor, trei dintre cele mai reprezentative nume ale noii generații de filozofi români creativi, deopotrivă cercetători și oameni de catedră, erudiți traducători și exegeți inspirați, autori de cărți, studii și articole originale, omologate național și internațional ( a se vedea link-urile atașate numelui).

Ediția din 16 nov. 2013 Absurdul – o limită a înțelegerii? O dezbatere despre sensurile…sensului

Invitat: prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei

Bunul simț sau rațiunea – „aptitudinea de a judeca bine și a distinge adevărul de fals” în expresia lui Descartes – nu ne ajută totdeauna în înțelegerea multiplelor „experiențe-limită” ce ne însoțesc viața, similar umbrei asociate corpului nostru.

Fie că sunt reale, adică au loc într-un timp și spațiu determinabile fizic, fie că sunt imaginare, provocate de puterea noastră de visa cu ochii deschiși, de lumea plăsmuirilor artistice ori de întâlnirea cu cele divine, sacre, aceste „experiențe-limită” ne constrâng continuu să luăm act de faptul că resursele gândirii și înțelegerii sunt limitate și că dincolo de ele tronează, fără știrea noastră, „misterul”, „necunoscutul” „lipsa de sens”, „absurdul”, „stranietatea”, „misticul” „incomprehensibilul”, „nepătrunsul” „inexprimabilul” „inefabilul”, „indicibilul”, „nimicul” și …tăcerea.

            Prin urmare, desfășurarea în timp a vieții noastre ne pune în situația, vrând sau nevrând, să trăim concomitent în două universuri ce sunt, sau par a fi, reciproc incompatibile: unul familiar, în care lucrurile sunt aproape de la sine înțelese, și un alt univers, ce se întretaie cu primul, ce constrânge bunul simț sau rațiunea la operații de înfrângere și autosuspendare.

            Ce spun filosofii despre această situație paradoxală?

            Iată întrebarea la care va încerca să răspundă ediția din această săptămână a întâlnirii noastre pe calea undelor. Suntem onorați de prezența în spațiul radiofonic al „Izvoarelor de filosofie” a unui gânditor reprezentativ pentru ceea ce înseamnă creativitatea românească în filozofie, d-l prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei, autorul unor lucrări care au făcut școală și discipolat în rândurile noii generații de filosofi români. Iată câteva titluri de lucrări: Ipostaze ale raţiunii negative, Scenarii istorico-simbolice (1991); Întâmplare şi destin (1993); Lumea ca reprezentare a celuilalt  (1994); Cum este posibilă filosofia în estul Europei (1997); Metafizica noastră de toate zilele (2008);  Privind altfel lumea celor absurde (2013). Ultimul titlu, recent apărut la Editura Humanitas, va fi luat ca amorsă pentru dezbaterea pe care v-o propun în această săptămână.

Ediția din 9 nov. 2013. De la cultivarea tradiției la îndrăzneala ideilor. Filozofia românească azi

Invitat: conf. univ. dr. Viorel Cernica 

În contextul împlinirii a 150 de ani de existență a Universității din București, Facultatea de filozofie a inițiat o serie de manifestări științifice, cu un pregnant caracter evaluativ, menite să răspundă la multiplele provocări legate de tensiunea dintre cultivarea tradiției interne de gândire – ce conferă în orice cultură reflexivă nucleul identității de sine - și o serie de investigațiile filosofice „avangardiste” care tind să „rușineze” sau chiar să suprime legătura cu trecutul.

Tensiunea „trecut vs. prezent” s-a strecurat, pare-se, în chiar titlul simpozionului Hermeneutica ideii de filosofie românească, organizat între 8-9 noiembrie 2013 de către „Centrul de cercetare a Istoriei Ideilor filosofice” al Facultății de filozofie, manifestare științifică la care au participat nu doar universitari ori cercetători profesionalizați în domeniu, nume de notorietate în gândirea românească actuală, ci și un număr semnificativ de doctoranzi, masteranzi și chiar studenți pasionați de cercetarea fenomenului filosofic românesc.

Ediția de astăzi a întâlnirii noastre, vă propune o dezbatere plecând de la acest veritabil dialog între generații filosofice, cu scopul de a întrezări un răspuns la întrebarea tuturor întrebărilor: încotro filosofia românească?

Invitatul emisiunii este d-l conf. univ. dr. Viorel Cernica, organizatorul acestui simpozion, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei gândirii românești.