miercuri, 14 iunie 2023

Ediția din 16 iunie: Membranele înțelegerii și rolul spiritului în lumea actuală


        

Putem spune că, de-a lungul istoriei culturii europene, am avut mai multe epoci, în care interesele și accentele reflecțiilor filosofice s-au concentrat asupra unor concepte particulare și specifice. Dacă în epoca veche, ideea de suflet este pusă în centrul preocupărilor filosofilor, o dată cu modernitatea, rațiunea  dobândește prim planul și devine unul dintre conceptele centrale ale gândiri filosofic. Înaintând însă spre contemporaneitate, apar din ce în ce mai vizibile semnele unei noi epoci, anume epoca spiritului, care încearcă o armonizare a existenței omenești, menită să niveleze excesele produse de rațiune prin dezvoltarea tehnologiilor cu potențial distructiv. Semnul principal al unei astfel de schimbări de paradigmă a gândirii este accentul pus, din ce în ce mai mult pe etică și pe educația morală, dar și nevoia de înțelegere.


Acestea sunt coordonatele principale în care gândirea lui Adrian Niță – cunoscut filosof român, cercetător științific al Institutului de filosofie și psihologie „Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române și Președinte al Societății Leibniz din România – se desfășoară în noua sa carte de autor, intitulată Membranele Înțelegerii, care a fost publicată de curând la editura Institutul European din Iași.

Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de Filosofie, vă propunem, alături de autor, o analiză incitantă a lumii în care trăim, pornind de la volumul tocmai amintit. Cum pot fi reperate semnele epocii spiritului în lumea în care trăim? Care este miza principală a acestei schimbări de paradigmă? Cu ce ar contribui spiritul la o posibilă salvare a lumii? 

Acestea sunt întrebările la care vom medita împreună vineri seara, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro


Realizator: Cornel-Florin Moraru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu