miercuri, 10 decembrie 2025

Ediția din 12 Decembrie 2025: De la Asceții Pustiei la Sala de Fitness. Istoria secretă a exercițiului uman

 


În ediția din această săptămână Izvoarelor de filosofie, vă invităm la o explorare incitantă a condiției umane, pornind de la monumentala lucrare a lui  Peter Sloterdijk, „Trebuie să îți schimbi viața”, proaspăt apărută la Editura Trei, în traducerea lui Paul Gabriel Sandu.

În această carte, Sloterdijk ne provoacă să privim istoria lumii nu ca pe o luptă de idei, ci ca pe un imens teren de antrenament. De ce ne „dresăm” propriul corp? Cum am trecut de la mănăstire la sala de fitness? Și, mai ales, cum ne putem construi un sistem imunitar sufletesc într-o lume tot mai expusă catastrofelor? Privită din acest punct de vedere, „Trebuie să îți schimbi viața!” nu este un slogan de marketing, nici un sfat prietenesc. Este ultimatumul pe care o statuie antică i-l șoptește poetului Rilke și, prin el, întregii modernități. Dar ce înseamnă, cu adevărat, să te schimbi? De ce este omul singurul animal care nu poate rămâne pur și simplu ceea ce este?

 Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde împreună cu traducătorul volumului luat în discuție, Paul Gabriel Sandu, care este lector al Facultății de Filosofie a Universității din București și membru al proiectului de cercetare BioArt – Arta biopolitică în era post-holocaust: Perspective filosofice despre mărturii estetizate, Estetica politizată și viață pură.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

joi, 4 decembrie 2025

Ediția din 5 decembrie: Vocea filosofiei la Radio România Cultural - în dialog cu Constantin Aslam

 


Filosofia nu este compusă doar din concepte și idei abstracte, ci, cel puțin pentru mediul cultural românesc, ea are și o voce recognoscibilă de la distanță. Este vorba despre vocea lui Constantin Aslam, fondatorul emisiunii Izvoare de Filosofie, cunoscut filosof contemporan, realizator de emisiuni și rubrici radiofonice cu o carieră de peste trei decenii, profesor și coordonator de doctorate al Universității Naționale de Arte din București, pe care îl vom avea ca invitat în această săptămână, pentru a explora importanța filosofiei în societatea actuală – de la spațiul public, până la cel academic și de cercetare.

Dezbaterea noastră din această săptămână este prilejuită de lansarea, sub egida Editurii Eikon, a volumului colectiv intitulat Arta gândirii, gândirea artei. Vocea filosofiei -  Omagiu profesorului Constantin Aslam la 70 de ani. Lansarea în cauză va avea loc sâmbătă, pe data de 6 decembrie 2025, începând cu ora 11:00, în cadrul târgului de carte Gaudeamus Radio România, la standul editurii Eikon. Este vorba despre un volum coordonat de Dragoș Grusea, Cornel-Florin Moraru și Horia Vicențiu Pătrașcu, care reunește texte semnate de filosofi, colegi, discipoli și prieteni ai profesorului Constantin Aslam.


Într-o cultură matură, prezența filosofiei pe undele radiofonice nu este un capriciu academic, ci o necesitate vitală. Radio-ul, prin natura sa intimă și accesibilă, aduce temele abstracte ale gândirii din turnul de fildeș al universității direct în sufrageria, mașina sau căștile ascultătorului. Tocmai de aceea, rolul emisiunilor și dezbaterilor filosofice radiodifuzate este unul esențial. Într-o lume în care evoluția tehnologică ridică provocări fără precedent gândirii și stilului nostru de viață, prezența filosofiei în spațiul public este crucială pentru exersarea și hrănirea spiritului critic al societății. Ei nu oferă rețete simple, ci instrumentele necesare pentru a pune întrebările corecte și pentru a naviga prin labirintul de informații și opinii al lumii contemporane.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei, vineri, începând cu ora 21.10, pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru