luni, 30 mai 2011

Ediţia din 4 iunie. Filosofia ca joc de cultură şi societate. O dezbatere despre transformările hermeneutice în filosofia de azi


Invitat: conf. univ. dr. Sebastian Grama

La întrebarea ce sunt filosofii, se spune că celebrul Lucian din Samosata, el însuşi filosof şi retor, a dat un răspuns şocant: „o inutilă povară pe pământ”! Într-adevăr! Căci, în vreme ce toţi ceilalţi oameni îşi vedeau în mod serios şi temeinic de treburile lor, filosofii se comportau ca nişte copii, adică se jucau dorind să cunoască lucruri numai din plăcerea copilărească de a şti. Inutilitatea filosofului e evidentă din moment ce el face din gratuitatea jocului gândirii scop al vieţii şi acţiunilor sale. Gândind precum Lucian, cum poate filosoful să-i judece pe semenii săi, pe cei care-şi văd în mod serios de treburile lor, de vreme ce ei nu fac nimic concret? Filosof se numeşte aşadar cel care nu are profesie, care pierde timpul, care se joacă. El este…inutil!
Mai mult decât atât, cum spune Socrate însuşi, filosofii semănau cu nişte nebuni ce se deosebesc prin părerilor lor, pentru că îşi închipuie că vorbesc mai cu pricepere despre ceea ce toţi oamenii ştiu că este o taină de nedezlegat. „ Într-adevăr, printre nebuni unii nu se tem de ceea ce ar trebui să se teamă, pe când alţii se tem şi de ceea ce n-ar trebui; unii cred că pot spune şi face orice în faţa mulţimii, alţii socotesc că e rău să ai vreo legătură cu oamenii; unii nu respectă nici temple, nici altar, nici vreunul din lucrurile divine, alţii cinstesc pietrele, arborii şi animalele care le ies în cale. Tot astfel, printre cei care cercetează lumea în întregul ei: unii stabilesc unitatea naturii ei, alţii multiplicitatea; unii admit că toate se nasc şi pier, alţii că nimic nu se întâmplă”.
S-a schimbat oare astăzi, în lumea dominaţiei ştiinţei, tehnologiei şi divertismentului, a jocului generalizat la scara întregii planete, ceva din condiţia iniţială a filosofiei şi filosofului? Se joacă şi astăzi filosofii în condiţiile în care filosofia a devenit, încă din timpul universităţilor medievale, o activitate „serioasă”? Sunt filosofii - pe care-i asemuim astăzi cu acei indivizi plicticoşi şi debili ce vorbesc emfatic, subiect privilegiat în spectacole de comedie, „o inutilă povară pe pământ”?

Sunt întrebări la care va încerca să răspundă pentru dvs. d-l conf. univ. dr. Sebastian Grama, autorul unei cărţi recente, Erotica semnificaţiei, apărute la Editura Universităţii din Bucureşti, carte pe care o vom lua ca pretext al dezbaterii din aceasta sâmbătă, 4 iunie. Vă aştept ca de obicei intervenţiile radiofonice la cunoscutele telefoane ale RRC.


Un comentariu:

  1. Autorul unei creatii ofera intotdeauna cea mai corecta si autentica interpretare propriei sale lucrari si de aceea doar acest autor va avea ultimul cuvint asupra a ceea ce a realizat el insusi. Toate principiile si regulile de interpretare si stabilire a sensurilor diferitelor texte mai vechi sau mai noi nu sunt de folos cel putin la nivel individual, in cazul spiritualitatii monoteiste.
    Aceasta deoarece intr-o astfel de cultura spirituala exista ideea unui Proiectant Principal al tuturor, Creator viu - deci, comunicarea directa cu Acesta descopera ,la nivel individual,adevaratele sensuri ale Cuvintului transmis oamenilor in decursul istoriei umanitatii si eventual ofera o actualizare a sa.

    Altfel, in general, ar fi posibile multiple aranjamente ale diferitelor tipuri de societati umane care impun anumite sensuri si reguli de interpretare ale textelor conform cu propriile mentalitati sofisticate, superficiale, ... dar nu vor avea Decizia Ultimului Cuvint !

    Sa reusiti in Tot Binele!

    RăspundețiȘtergere